Sute de cărți, împărțite de două eleve, din Constanța, într-un centru comercial

Sute de cărți, împărțite de două eleve, din Constanța, într-un centru comercial

Două eleve de clasa a XII a de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” au împărțit 300 de cărți constănțenilor care se aflau într-un centru comercial din cel mai mare parc al orașului. Adolescentele au organizat, inițial, o campanie prin care îi îndemnau pe constănțeni să doneze o carte, însoțită de o urare, urmând ca volumele să fie oferite în cadrul acțiunii lor, “Share the Knowledge”.

Potrivit organizației JCI, care le-a sprijinit acțiunea,  Anca Coandă și Ada Giuglea sunt absolvente ale programului FLEX de schimb de elevi din 17 țări partenere. Ele sunt singurele eleve din Constanța care anul trecut au fost plecate cu bursă pentru a studia în Statele Unite iar acum au dorit să marcheze statutul de absolvente ale programului printr-o acțiune de promovare și conștientizare a importanței lecturii printre constănțeni.“Share the Knowledge” este numele acțiunii celor două eleve care fac parte din proaspăta comunitate Flex Alumni din Constanța. “Noi le vom amplasa in locuri publice,.lasându-i și pe alții să se bucure de ele. Indrăznește să faci o schimbare în comunitatea ta”, a anunțat Anca pe Facebook. 

Anca și Ada au amplasat cărți prin diferite locuri din mall pentru ca acestea să fie căutate și găsite de cei pe care i-au provocat iar surpriza lor a fost una mare. “Am pus în câteva locuri diferite cărți care conțin și câte un mesaj frumos și motivant de la fiecare donator de carte pentru noul ei posesor. Au fost și oameni care ne-au cerut din start câte o carte atunci când ne-au văzut cu ele. Deși nu ne așteptam, pentru că știm cu toții că mulți oameni nu mai au timp de lectură sau cel puțin așa declară, cărțile s-au epuizat aproape într-o oră iar oamenii au fost foarte încântați. Noi credem că prin astfel de acțiuni am putea influența în mod pozitiv mai mulți tineri să citească mai mult”, a declarat Anca Coandă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News