Dulciuri. Sursa foto Pixabay
Din cuprinsul articolului
Papanașii românești au intrat în clasamentul „100 Best Desserts in the World”, publicat de platforma gastronomică internațională TasteAtlas. Este o apariție care surprinde și, în același timp, confirmă popularitatea unui desert devenit simbol al restaurantelor tradiționale din România. Topul a fost realizat pe baza a 97.422 de evaluări valide din baza de date TasteAtlas, care cuprinde 2.274 de deserturi tradiționale din întreaga lume, voturile reflectând opinii verificate ale consumatorilor la nivel global.
Papanașii sunt singurul desert românesc inclus în această ierarhie internațională, reușind să depășească dulciuri celebre precum crème brûlée din Franța sau vafele belgiene.
Desertul tradițional care a ajuns în Top 100 cele mai bune din lume
Faptul că papanașii au ajuns în Top 100 este cu atât mai remarcabil cu cât clasamentul reunește unele dintre cele mai iubite deserturi ale lumii. În restaurantele tradiționale din România, porția standard de papanași ajunge la aproximativ 400 de grame și costă în jur de 40 de lei. Sunt serviți cu smântână din belșug și dulceață de cireșe, afine sau zmeură, iar în meniurile traduse pentru turiști apar adesea sub denumirea de „local doughnuts”.
Popularitatea lor nu este doar o chestiune de tradiție, ci și una de cerere. Restaurantele specializate vând zilnic sute de porții. Rețeta, transmisă din generație în generație, pare să fi trecut granițele țării fără campanii sofisticate de promovare, doar prin gust și recomandări.
Papanași. Sursa foto iStock
Liderii clasamentului: Turcia și Portugalia domină topul
În fruntea clasamentului se află Antakya Kunefesi, un desert tradițional turcesc realizat din fidea fină, brânză topită și sirop aromat, care a obținut cel mai mare punctaj general. Prezența Turciei pe primul loc confirmă reputația acestei țări în materie de deserturi elaborate, cu rădăcini culinare vechi de secole.
În Top 100 apar și alte specialități turcești apreciate la nivel internațional: Gaziantep Baklavasi (locul 5), Fıstıklı Sarma (locul 6) și Dondurma, celebra înghețată turcească (locul 21). Potrivit TasteAtlas, succesul acestor deserturi este legat de combinația dintre tehnica rafinată, ingredientele regionale și patrimoniul cultural puternic.
Pe lista celor mai bune dulciuri din lume se regăsesc și deserturi consacrate din Italia, Franța, Marea Britanie, Asia, Orientul Mijlociu sau Americi – de la gelato cu fistic și înghețată englezească cu smântână, până la clătite franțuzești sau specialități orientale.
Deși papanașii au avut o performanță notabilă, titlul de „cel mai bun desert din lume” este revendicat de portughezi, cu Pastel de Belem, faimosul foietaj umplut cu cremă de vanilie, creat în cartierul cu același nume din Lisabona. Se vând, în medie, aproximativ 30.000 de bucăți pe zi.
Cât de românesc este, de fapt, desertul?
Deși sunt percepuți drept un desert emblematic al României, papanașii au o istorie mai complexă. Rețeta are rădăcini în spațiul central-european, iar varianta pe care o cunoaștem astăzi pare să fie adaptarea locală a unor preparate mai vechi.
Papanașii sunt preparați din brânză dulce de vaci, ouă, făină, griș, pesmet și zahăr. În forma lor cea mai cunoscută, sunt prăjiți și serviți cu smântână și dulceață, însă există și variante fierte sau presărate cu zahăr.
Originea cuvântului ar putea veni din latinescul „papa”, care înseamnă, printre altele, „mâncare de copii”. În zona Moldovei și a Bucovinei, varianta prăjită a prins rădăcini, în timp ce în Ardeal, când se vorbește despre papanași, mulți se referă la cei fierți, aromați cu coajă de lămâie și vanilie.
În Arad, Timișoara sau Oradea, desertul este cunoscut sub denumirea de gomboți cu brânză, traducere din maghiarul „túrógombóc” sau din germanul „Topfenknödel” ori „Quarkknödel”. În spațiul fostului Imperiu Austro-Ungar, aceste găluște cu brânză nu erau limitate doar la umpluturi dulci, ci aveau multiple variante.
Există chiar și o legendă amuzantă legată de forma cu gaură a gogoșilor, atribuită unui căpitan danez care ar fi înfipt desertul într-una dintre spițele cârmei pentru a-și elibera mâinile în timpul unei furtuni. Deși povestea ține mai degrabă de folclor culinar, ea arată cât de veche și răspândită este ideea acestui tip de desert în Europa.
