Suporterii echipei saudite Al-Hilal îl vor pe Messi. Ce spune președintele clubului, Fahd Bin Nafel
- Emma Cristescu
- 13 mai 2023, 17:14
Chiar dacă suporterii îl vor pe Lionel Messi, preşedintele clubului saudit de fotbal Al-Hilal, Fahd Bin Nafel, a declarat că nu dorește să vorbească despre el și că echipa este mai importantă ca orice alt jucător.
Preşedintele clubului saudit de fotbal Al-Hilal, Fahd Bin Nafel, a refuzat să spună care este posibilitatea de a ajunge la un acord cu Lionel Messi, chiar dacă asta a fost dorința suporterilor, în timpul finalei Cupei Regelui din Arabia Saudită.
„Nu-mi puneţi întrebări despre Messi”, le-a răspuns ziariştilor Bin Nafel, în legătură cu zvonurile despre transferul starului argentinian, imediat după victoria din meciul cu Al-Wehda (1-1, 7-6 după lovituri de departajare) de la Jeddah. „Nu vă voi spune nimic. Dacă iese ceva de la serviciul nostru de presă, veţi primi”, a declarat el.
Totul s-a întâmplat după ce suporterii au început să strige „Messi, Messi”, iar Bin Nafel a subliniat că: „grupul este mai important pentru mine decât un jucător”. „Orice vedetă care vine la clubul nostru trebuie să ştie că suntem un club mare. Obiectivul nostru este să întărim (echipa). Dacă ne concentrăm asupra unui om, pierdem grupul”, a mai spus el.
După doi ani la Paris Saint-Germain, Arabia Saudită a încercat să-l ademenească pe Lionel Messi cu un contract „excepţional”, „uriaş”, dar nu se știe dacă jucătorul a acceptat oferta sau nu, potrivit Agerpress.
Și Barcelona îl vrea pe Messi
Lionel Messi a primit un contract greu de refuzat și de la Barcelona. Grupul încearcă cu orice preț să-l convingă să nu meargă la Al Hilal.
„Se așteaptă ca Lionel Messi să plece de la Paris Saint-Germain în această vară, când îi expiră contractul, dar încă nu a luat o decizie finală cu privire la viitorul său. În prezent, există doi pretendenți principali care vor să-l transfere pe căpitanul Argentinei. Clubul din Arabia Saudită, Al Hilal, și fosta sa echipă, Barcelona, vor concura pentru a-și asigura semnătura lui Messi după încheierea acestui sezon.
În Arabia Saudită, Messi ar putea semna pentru Al Hilal. Se zvonește că clubul îi va oferi un contract care l-ar face să câștige 400 de milioane de euro pe an. Această ofertă va fi cu siguranță mai bună decât cea a Barcelonei sau decât orice altă ofertă potențială de la un club european.
Între timp, Barcelona încearcă să-l atragă pe Messi înapoi la echipa unde a câștigat numeroase titluri. Ar fi încântat să revină pe Spotify Camp Nou, dar problemele financiare ale clubului îl pot împiedica să facă acest lucru.
Barcelona este totuși optimistă că s-ar putea găsi o soluție, pentru că înțelege că discuțiile cu La Liga în încercarea de a primi aprobarea pentru planul de viabilitate sunt pe drumul cel bun. De fapt, ei cred că au rezolvat deja problema", au notat jurnaliștii din Spania.