Barcelona face eforturi ca să-l aducă pe Messi. Soluția financiară la care s-au gândit șefii grupării catalane

Barcelona face eforturi ca să-l aducă pe Messi. Soluția financiară la care s-au gândit șefii grupării catalane Sursa foto: Wikipedia

FC Barcelona caută soluții ca să-l poată recupera pe Leo Messi, jucătorul simbol al clubului, aflat sub contract cu Paris Saint Germain. Conducerea clubului ia în considerare mai multe opțiuni, între care și amenajarea unui muzeu destinat campionului mondial argentian. Messi devine liber de contract la finalul acestui sezon competițional și încă nu a luat o decizie cu privire la prelungirea acordului cu PSG.

Leo Messi este dorit înapoi, de FC Barcelona care nu pare să-și revină după despărțirea de vedeta argentiniană. Atacantul își termină contractul cu PSG la finele acestui sezon și încă nu a semnat prelungirea, fapt ce dă aripi speranțelor suporterilor catalani.  În acest sens, conducerea clubului caută soluții de finanțare pentru a-l determina pe campionul mondial din Qatar să revină pe Camp Nou.

Pe de altă parte, Barcelona are datorii uriașe astfel că trebuie să găsească soluții astfel încât să se încadreze și în bugetul de salarii, iar pe de altă parte să obțină banii necesari cooptării lui Messi. Pentru a depăși dificultățile financiare clubul catalan ia în considerare amenajarea unui muzeu destinat starului argentinian.

Jurnalul AS scrie despre proiectul acestui muzeu destinat fotbalistului care a făcut istorie în Spania. Jurnaliștii cred că un astfel de edificiu ar putea atrage turiștii care îl plac pe fotbalistul argentinian, fapt ce ar spori considerabil veniturile clubului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Muzeu destinat lui Messi la Barcelona

Concret, conducerea clubului intenționează să transforme vechea academie La Masia, unde a crescut și s-a format Leo Messi, într-un muzeu dedicat acestuia. Avantajul este că muzeul va fi amplasat chiar în apropierea stadionului echipei, Camp Nou. Punctul de atracție va fi „Messi Space”, un centru care va oferi o experiență imersivă și interactivă. Iar pentru a-și pune în aplicare planurile, conducerea Barcelonei a luar legătura cu o companie de telecomunicații, Telefonica, ce ar putea deveni partener în proiect.

AS a consultat planul de afaceri propus și a ajuns la concluzia că un astfel de muzeu ar putea atrage foarte mulți turiști și ar produce banii necesari pentru a finanța întoarcerea jucătorului argentinian. Barça trebuie să respecte și fair-play-ul financiar astfel încât să se încadreze cu salariul oferit lui Leo Messi în bugetul aprobat de Ligă. Însă reprezentantul organizației, Javier Tebas, l-a asigurat pe șeful clubului de fotbal, Joan Laporta, de tot sprijinul necesar.

„Barcelona va trebui să parcurgă o mulțime de pași financiari ca să-l semneze pe Messi. Să facă mai eforturi. Astăzi însă, eu nu văd fezabil acest transfer, dar mai e destul timp și Barça poate încerca să parcurgă aceste etape”, a declarat Javier Tebas, conform GSP.ro.