La un pas de tragedie. Un avion cu pasageri a evitat în ultimul moment un B-52

La un pas de tragedie. Un avion cu pasageri a evitat în ultimul moment un B-52Avion. Sursa foto: Dreamstime

Pilotul unui avion comercial a fost nevoit să efectueze o „manevră agresivă” pentru a evita o coliziune în aer cu un bombardier B-52. Incidentul a avut loc în apropiere de Minot, Dakota de Nord, potrivit ABC News, care a relatat cazul duminică seara.

Pilotul, luat prin surprindere

Incidentul a avut loc pe 18 iulie, potrivit companiei aeriene. Zborul, operat de SkyWest, decolase din Minneapolis. După aterizare, pilotul le-a cerut scuze pasagerilor pentru manevra bruscă, care a provocat panică la bord, și le-a explicat ce s-a întâmplat.

„Dată fiind viteza (bombardierului) ... Nu ştiu viteza cu care se deplasa, dar era evident mult mai rapid decât noi, am considerat că cel mai sigur lucru era să virez în spatele lui. Îmi pare foarte rău pentru manevra agresivă, m-a luat prin surprindere, nu este deloc normal. Nu ştiu de ce nu ne-au avertizat, pentru că baza Forţelor aeriene are radar”, a spus pilotul avionului, potrivit unei înregistrări a conversaţiei.

În prezent, nu se știe care a fost distanța exactă dintre cele două avioane și nici dacă în cabină s-a declanșat o alarmă care să avertizeze piloții asupra riscului de coliziune. La Minot se află o bază a Forțelor Aeriene, unde operează bombardiere B-52.

Air Force: Investigăm această problemă

Reprezentanții Air Force au anunțat că sunt la curent cu rapoartele recente privind zborurile comerciale și militare din spațiul aerian din jurul aeroportului internațional Minot. Potrivit acestora, o investigație este în desfășurare.

„Putem confirma că un avion B-52 detaşat la Minot AFB a efectuat un survol al târgului din Dakota de Nord vineri seara”, a afirmat duminică seară un purtător de cuvânt al Air Force, pentru ABC News.

„Zborul SkyWest 3788, care opera ca Delta Connection de la Minneapolis, Minnesota, la Minot, Dakota de Nord, a aterizat în siguranţă la Minot după ce a fost autorizat să se apropie de turnul de control, dar a fost nevoit să facă al doilea cerc din cauza unui avion aflat pe traiectoria sa de zbor. Investigăm incidentul”, a anunțat SkyWest.

Ne puteți urmări și pe Google News