Pentru început reamintim faptul că în 2017, Sanda Ladoși și soţul ei, Ștefan Tache, au fost ridicați de DIICOT.  Aşadar, dosarul a fost deschis de DIICOT în noiembrie 2017, după care a fost declinat la DNA în anul 2018.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, în dosar au mai fost trimişi în judecată omul de afaceri Bogdan Florin Dinu şi trei directori ai Fortis Lease România IFN SA – Marinela Căzănaru (director general), Ionuţ Costea (director de risc, director departamentul de credite, director general adjunct) şi Viorel Dănuţ Lupu (director de vânzări).

Ştefan Tache a mai fost implicat, în 2013, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ patru milioane de euro

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie 2007 – septembrie 2008, directorul general al unei instituţii financiare nebancare, beneficiind de ajutorul celor doi directori din subordinea sa, ar fi încheiat fără drept un număr de 42 contracte de leasing financiar cu societăţile controlate de cei doi oameni de afaceri (Ştefan Tache şi Bogdan Florin Dinu – n.r.).

Contractele respective ar fi fost încheiate cu încălcarea normelor Băncii Naţionale a României şi a celor interne ale societăţii conduse de cei trei directori. Prin aceste demersuri instituţia financiară nebancară ar fi fost prejudiciată cu suma de 16.313.843 de euro.

Instituţia financiară nebancară – BNP Paribas Leasing Solutions IFN SA – care succede în drepturi societatea păgubită – Fortis Lease România IFN SA – s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 17.645.271 euro. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, informează sursa menţionată.