Cuplul Elena și Nicolae Ceuaușescu au avut trei copii naturali. Însă, de-a lungul zecilor de ani de stat la cârma țării, cei doi și-au pus amprenta pe nașterea și pe destinul a sute de mii de copii români.

Cuplul Elena și Nicolae Ceuaușescu au avut trei copii naturali. Însă, de-a lungul zecilor de ani de stat la cârma țării, cei doi și-au pus amprenta pe nașterea și pe destinul a sute de mii de copii români.

Nu este nicio exagerare. Generația seniorilor o știu, pentru că muți dintre ei au fost subiecți ai acestei realități într-o Românie dictatorială. Generațiile tinerilor o află din articolele sau reportajele de presă sau din postările de pe rețelele sociale. Știrea despre sutele de copii ai lui Ceaușescu este adevărată!

Imediat după revoluția din decembrie 1989, una dintre temele presei interne și internaționale a fost devoalarea dramelor despre copiii din orfelinate. Și astăzi subiectul interesează presa internațională, deoarece Copiii lui Ceaușescu, „generația pierdută” – cum a fost denumită generația miilor de copii din orfelinate adoptați în străinătate – au început să-și caute părinții naturali prin rețelele sociale.

„Decrețeii”, copiii veniți pe lume din ordinul lui Ceaușescu

Când dictatorul român Nicolae Ceaușescu a venit la putere în 1965, a decis să crească rata natalității pentru a stimula economia. În anii 1966-1967 s-au născut foarte mulți copii, ca urmare a interzicerii avortului. Această generație a căpătat numele de „decreței” în rândul populației. Boom-ul demografic s-a dovedit însă a fi o cale spre dezastru social. Acest lucru se va simți și mai acut peste puțin timp, când un număr foarte mare dintre copiii-decreței vor ieși la pensie.

Despre cum s-a ajuns la situația ca Nicolae Ceaușescu să dea acel decret a scris generalul Mihai Pacepa într-un articol vechi, păstrat în arhivele CIA, dar au existat și mărturii ale unor lideri comuniști care au relatat că Elena Ceaușescu a fost cu ideea interzicerii avorturilor. Vroia ca Nicu să fie șeful unei țări mari.

În 25 de ani de dictatură, aproximativ 500.000 de copii au fost abandonați sau luați din familiile lor și plasați în orfelinate, unde au fost nevoiți să supraviețuiască în condiții îngrozitoare. Reportajele TVR și SOTI, singurele televiziuni care existau în anii 1990-1991-1992, au înfiorat întreaga lume civilizată prin imaginile prezentate din orfelinatele românești. Mulți străini au venit atunci în România fie să ajute, fie să înfieze vreun copilaș chinuit.

La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului Ceaușescu și de la eliminarea sistemului de orfelinat, cămin sau azil, copiii "generației pierdute", ajunși adulți luptă pentru dreptate. Mesajele lor publice au atras atenția și publicației Forbes, care a reluat tema într-un amplu material, multe informații bazându-se pe articolele apărute în presa vremii din România.

Copii condamnați la durere, singurătate, frică și boală

În ianuarie 1990, jurnalistul Bob Graham de la The Daily Mail a călătorit la Budapesta pentru a deveni primul străin care a vizitat orfelinatele din România de la moartea lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul și soția sa, Elena, fuseseră împușcați mortal cu două săptămâni înainte. Britanicul a fost șocat de pătuțurile ruginite și dărăpănate, de absența completă a jucăriilor și a cărților, de pereții goi, fără desene și de atmosfera sumbră. Dar mai ales de copiii înșiși, care nu întrerupeau liniștea apăsătoare cu strigăte vesele și alergături zgomotoase.

„Cele două lucruri pe care mi le amintesc cel mai clar vor rămâne cu mine pentru totdeauna", a dezvăluit Graham pentru Forbes. „Mirosul de urină și tăcerea atâtor copii. În mod normal, atunci când intri într-o cameră cu copii, te aștepți ca aceștia să fie zgomotoși: să trăncănească, să țipe sau să plângă. Dar acești copii nu au scos niciun sunet, deși niciunul dintre ei nu dormea. Stăteau în pătuțurile lor, uneori câte doi sau trei, privind ce se întâmplă. În tăcere. Era straniu, aproape sinistru. Mirosul înțepător și dezgustător, cu care m-am familiarizat pe măsură ce am vizitat diverse instituții sociale din România în lunile și anii care au urmat, m-a doborât.

În ciuda schimbării puterii, ruperea vălului de tăcere care înconjura sistemul de adăposturi s-a dovedit a fi dificilă. Jurnaliștii și anchetatorii continuă să afle fapte noi despre modul în care guvernul a condamnat câteva sute de mii de copii la durere, singurătate, frică și boală. Acesta a fost prețul pentru dorința lui Ceaușescu de a stimula dezvoltarea economică a României.

"A fost inuman", a adăugat Graham. Erau închisori în care copiii mici erau tratați ca niște animale. Ba chiar mai rău, fiindcă animalele mai au suficient curaj pentru a face zgomote.