Sorin Costreie anunță schimbări în învățământ. De unde vin hârtiile care sufocă profesorii și când vor fi eliminate
- Daniel Teodoreanu
- 2 noiembrie 2026, 19:55
Educația din România. Sursa foto: jcomp/Freepik.com
Institutul de Științe ale Educației derulează un studiu amplu concentrat pe problema birocrației din unitățile de învățământ. Demersul își propune să identifice cu exactitate sarcinile administrative care apasă pe umerii cadrelor didactice, mecanismele prin care acestea devin împovărătoare, precum și perioadele din anul școlar în care aglomerația de documente atinge nivelul maxim, după cum a declarat ministrul Educației, Sorin Costreie.
Pentru adunarea datelor necesare, cercetarea include un sondaj de opinie realizat la nivel național pe un eșantion reprezentativ de 180 de unități de învățământ. La chestionare vor răspunde directori de școli și cadre didactice, iar rezultatele finale sunt estimate pentru publicare la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor.
Sorin Costreie anunță schimbări majore în învățământ. De unde vin hârtiile care sufocă profesorii și când vor fi eliminate
Inițiativa urmărește să afle sursa reală a volumului uriaș de muncă birocratică din sistemul de învățământ românesc. „De unde 'vin' toate hârtiile de făcut în şcoli? A început bine săptămâna aceasta, cu o temă care mă preocupă în mod deosebit: debirocratizarea. Avem în desfăşurare un studiu dedicat acestui subiect, îl realizează Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi porneşte de la întrebarea De unde vine încărcarea?
Cred că este întrebarea cu care trebuie să începem, pentru că, sincer, nu ştim încă exact de unde vine încărcarea: din metodologiile care vin de la minister, din cerinţele inspectoratelor, ale altor instituţii, din procedurile din şcoli sau din obiceiuri care s-au adăugat în timp? Mă bucur să căutăm răspunsuri împreună cu cei care ştiu cel mai bine: profesorii, directorii, inspectorii. Studiul va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare, în ce perioade se aglomerează cel mai mult'', a scris Costreie pe pagina sa de Facebook.

sursa: Facebook
Consultări extinse cu profesorii și inspectorii școlari
Proiectul se află într-o etapă avansată de derulare. Până în prezent au fost deja efectuate focus-grupuri cu profesori și interviuri aprofundate cu directori de școli, urmând să fie demarată componenta cantitativă prin chestionarea celor 180 de școli selectate. În plus, procesul de consultare va include și opinia inspectorilor școlari.
„Rezultatele vor fi făcute publice”
Toate aceste demersuri au ca scop identificarea soluțiilor practice pentru simplificarea activității zilnice a cadrelor didactice.
''Vom putea vedea, apoi, realist, ce se poate simplifica. M-am întrebat mereu cum ar arăta o şcoală cu mai puţine hârtii. Probabil că nu vom renunţa la toate documentele, dar fiecare hârtie în plus ia din timpul de care un profesor are nevoie pentru copii şi pentru propria reflecţie. Şi un profesor care nu mai are timp să gândească nu-i poate învăţa pe elevi să gândească.
Rezultatele vor fi făcute publice, iar pe baza lor vom elimina sau simplifica ce nu are rost. Estimarea este că la sfârşitul acestui an calendaristic - începutul anului viitor vom avea rezultatele studiului. Mulţumesc Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei pentru deschidere!'', a transmis ministrul Educaţiei.