Când începe școala după vacanța de toamnă. Calendarul zilelor libere până la vacanța de Crăciun

Când începe școala după vacanța de toamnă. Calendarul zilelor libere până la vacanța de CrăciunElevi. Sursă foto: Freepik

Elevii din România revin la școala luni, 2 noiembrie 2026, după încheierea vacanței de toamnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării pentru anul școlar 2026-2027, cursurile vor continua până pe 22 decembrie, însă la sfârșitul lunii noiembrie elevii și profesorii vor beneficia de patru zile libere consecutive, cu ocazia sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.

Conform Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.194/2026, următoarea vacanță este programată în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. Până atunci, elevii vor beneficia și de o minivacanță de patru zile, la sfârșitul lunii noiembrie.

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026

Vacanța de toamnă a început sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri, și se termină duminică, 1 noiembrie. De luni, 2 noiembrie, elevii revin în bănci pentru al doilea modul de învățare, care se desfășoară până marți, 22 decembrie 2026.

Calendarul stabilit de Ministerul Educației și Cercetării prevede mai multe perioade de cursuri, separate de vacanțe, pe parcursul anului școlar.

Pentru majoritatea elevilor, datele acestor pauze sunt aceleași la nivel național. Excepția o reprezintă vacanța de o săptămână din februarie sau martie, a cărei programare este stabilită separat de inspectoratele școlare.

Patru zile libere pentru elevi, la sfârșitul lunii noiembrie

La mai puțin de o lună după întoarcerea la școala, elevii vor beneficia de o nouă pauză, de această dată de patru zile consecutive. Minivacanța este programată între sâmbătă, 28 noiembrie, și marți, 1 decembrie 2026, inclusiv.

În acest an, cele două sărbători legale sunt în zile lucrătoare:

  • Luni, 30 noiembrie 2026 – Sfântul Andrei;

  • Marți, 1 decembrie 2026 – Ziua Națională a României.

Cele două zile nelucrătoare se adaugă weekendului din 28 și 29 noiembrie, astfel că elevii și profesorii vor avea patru zile libere la rând. Potrivit Codului muncii, 30 noiembrie și 1 decembrie sunt sărbători legale. De asemenea, ordinul privind structura anului școlar stabilește că în zilele de sărbătoare legală nu se organizează cursuri. Activitatea școlară va fi reluată miercuri, 2 decembrie 2026.

elevi

Elevi. Sursa foto: AI

Când intră elevii în vacanța de iarnă

După minivacanța de la sfârșitul lunii noiembrie, cursurile vor continua până marți, 22 decembrie, inclusiv. Vacanța de iarnă începe miercuri, 23 decembrie 2026, și se încheie duminică, 10 ianuarie 2027.

Elevii vor avea astfel 19 zile calendaristice libere, perioadă care cuprinde sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.

Întoarcerea la școală este programată pentru luni, 11 ianuarie 2027, când începe al treilea modul de cursuri.

Datele sunt stabilite prin structura oficială a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării.

Vacanța din februarie 2027. Cine stabilește săptămâna liberă

După reluarea cursurilor în ianuarie, elevii vor beneficia de încă o vacanță, cu durata de o săptămână. Spre deosebire de celelalte pauze, aceasta nu are aceeași dată de începere pentru toate unitățile de învățământ din România.

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit că vacanța mobilă trebuie programată într-unul dintre următoarele intervale:

  • 15–21 februarie 2027;

  • 22–28 februarie 2027;

  • 1–7 martie 2027.

Alegerea perioadei revine inspectoratelor școlare județene și Inspectoratului Școlar al Municipiului București, după consultarea elevilor, părinților și profesorilor. În consecință, data exactă a vacanței poate fi diferită de la un județ la altul. Părinții trebuie să consulte calendarul comunicat de unitatea de învățământ pentru a verifica săptămâna în care copiii nu vor merge la școală.

Calendarul este prevăzut în Ordinul nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar 2026-2027, publicat în Monitorul Oficial.