Guvernul de la Budapesta oferă cuplurilor căsătorite credite de 10 milioane de forinți (circa 33.000 de euro) pe care nu mai trebuie să le restituie dacă au trei minimum copii.

Măsura, care a intrat în vigoare la începutul lui iulie, face parte dintr-un pachet al lui Viktor Orban pentru a încuraja creșterea populației într-o țară care are una dintre cele mai scăzute rate ale natalității din Europa. Până acum, potrivit declarației unui purtător de cuvânt guvernamental, mii de familii au depus cereri pentru a beneficia de aceste credite și de celelalte subsidii ale pachetului.

Cuplurile eligibile primesc banii sub forma unui împrumut pe care trebuie să-l restituie până când devin părinții a trei copii. Plățile se fac în rate lunare. Dacă cuplurile au un copil în primii cinci ani, dobânzile sunt eliminate, iar plata ratelor este suspendată pentru o perioadă de trei ani. Când se naște al doilea copil, plata ratelor este amânată pentru alți trei ani. La nașterea celui de-al treilea copil, datoria este ștearsă total. Pentru a beneficia de aceste facilități, cuplurile pot și adopta copii.

Potrivit unui documentar realizat de Euronews, mai sunt și alte condiții pe care guvernul le impune. De pildă, cuplurile trebuie să fie căsătorite legal, și măcar unul din soți trebuie să se afle la prima căsătorie. În plus, vârsta soției trebuie să fie cuprinsă între 18 și 40 de ani, iar măcar unul dintre soți trebuie să își fi achitat asigurările sociale în ultimii trei ani.

Dacă cuplul divorțează sau nu reușește să aibă (prin naștere sau prin adopție) nici un copil în primii cinci ani de căsnicie, cei doi trebuie să restituie toată suma împrumutată plus dobânzile acumulate, într-un interval de 120 de zile. Cuplurile rămase fără copii vor beneficia de o scutire de plată dacă prezintă un certificat medical care să justifice situația.

Potrivit lui Katalin Novak, ministrul ungar de stat al Familiei, Tineretului și Afacerilor Internaționale, 1300 de cupluri au primit deja astfel de credite, majoritatea cu suma maximă, de 33.000 de euro. Cuplurile care depun aplicații după ce mama a trecut de 12 săptămâni de sarcină au din oficiu plata ratelor suspendată pentru trei ani, a explicat Novak.

 

Ștergerea creditelor ipotecare și mașini

Aceste credite nu sunt singura măsură pro-familie adoptată de guvernul Orban. Începând cu 1 iulie, familiile ungare pot solicita o ștergere a ipotecii pe casă în valoare de 33.000 de euro la nașterea celui de-al doilea copil. Aceasta este urmată de o ștergere a unei datorii de până la 4 milioane de forinți (135.000 de euro) la nașterea celui de-al treilea copil și apoi de ștergeri succesive de câte 33.000 de euro pentru fiecare copil în plus.

Novak a anunțat că până acum guvernul a primit circa 3000 de cereri de ștergere a creditelor ipotecare, plus alte 6400 de cereri din partea familiilor de a beneficia de subvenții la achiziționarea de mașini. Katalin Novak a afirmat într-o conferință de presă că bugetul pe 2020 prevede o creștere de 2,5 ori a fondurilor alocate Familiei, în comparație cu bugetul din 2010.

Occidentul acuză planul pro-familie Nazism

Pachetul de măsuri, anunțat încă din februarie de premierul Orban, are drept scop rezolvarea crizei demografice a Ungariei fără a recurge la o imigrație masivă. Regimul de la Budapesta a fost unul dintre cei mai puternici opozanți față de valul de imigranți provocat de UE în 2015, transferând sute de mii de persoane venite din Orientul Mijlociu în țările vecine, mai ales Austria și Germania.

Uluitor este că Occidentul pare să se arate mai iritat de măsurile pro-familie ale Budapestei decât de cel de combatere a imigrației.

În luna mai, Dunja Mijatovici, comisar pentru Drepturile Omului la Consiliul Europei, acuza: „Deși guvernul (ungar) caută să emancipeze femeile prin intermediul participării la piața muncii, planul de acțiune pentru protecția familiei, recent adoptat, pune accentul pe femei ca mame de copii”. Și a adăugat mânioasă: „Acest lucru riscă să accentueze stereotipele de gen și să instrumentalizeze femeile”.

Anika Strandhall, ministrul suedez pentru Probleme Sociale, a catalogat în februarie, pe Twitter proiectul pro-familie al guvernului ungar drept „alarmant” și „duhnind a anii 1930”. Strandhall l-a acuzat pe Orban că vrea să vadă „mai mulți copii unguri adevărați”, catalogându-l ca „populist de extremă dreapta care încearcă să anuleze consecințele acelor politici de eliberare a femeilor pentru care ne-am luptat ”.

Ungaria răspunde

Katalin Novak i-a dat o replică tăioasă omolagei sale suedeze: „Sunt șocată să aflu că ați afirmat pe Twitter că planul de protecție a familiilor anunțat de premierul Orban amintește de Germania anilor ‘30 și că guvernul nostru exploatează femeile.” Și Novak a adăugat: „Ungaria respectă decizia Suediei că imigrația este răspunsul la provocările demografice”.

„În Ungaria, a explicat Novak (foto), credem că familia puternică este baza comunității. Am avut o guvernare pro-familie și am câștigat o majoritate de două treimi în alegeri de trei ori la rând. Cetățenii ungari au afirmat în numeroase rânduri că doresc și ne împuternicesc să oprim imigrația ilegală la granițele noastre, să nu permitem unei mase de imigranți economici să intre în țară, ci, dimpotrivă, să dăm bărbaților și femeilor maghiare posibilitatea de a avea atâția copii câți își doresc și să-i aibă cât de repede își doresc.”

Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat: „Ungaria cheltuiește bani cu familiile, în loc să-i cheltuiască cu imigranții.”

Te-ar putea interesa și: