Situația scapă de sub control. Facturile la energie bagă în faliment unul dintre cele mai mari spitale din București

Situația scapă de sub control. Facturile la energie bagă în faliment unul dintre cele mai mari spitale din București Sursa foto: Arhiva EVZ

Majorarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatori afectează în mod direct și spitalele punând în pericol buna desfășurare a activității medicale.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, medicul Beatrice Mahler, avertizează că unitatea pe care o conduce se pregătește pentru vremuri grele. Potrivit spuselor sale, este de așteptat ca spitalul să intre în incapacitate de plată în următoarele două luni. Aceasta, deoarece nu reușește să facă față preţurilor foarte mari, aproape duble, pe care le pretinde furnizorul de energie.

„Lucrurile nu stau bine în sistemul de sănătate sau aşa cum le văd eu de la «Marius Nasta». Preţurile au crescut şi mai mult dacă vorbim de utilităţi şi spitalele trebuie să le plătească. Nu au venit facturi pe noile tarife, a venit un nou contract de la furnizorul de electricitate care aproape că ne-a dublat preţul. Nu prea avem încotro, trebuie să acceptăm deocamdată pentru că este cel mai mic tarif pe care l-am văzut pe piaţă”, a declarat Beatrice Mahler.

Potrivit medicului, în urmă cu aproximativ două săptămâni, pe adresa spitalului a venit un document, în care a fost prezentat noul preț al energiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Noi plătim facturile la două luni. O să vă anunţ care este preţul facturii în momentul în care vine cu noul tarif. Acum a venit cu vechiul tarif”, a anunţat managerul Institutului, conform Digi 24.

Managerul se teme că spitalul va intra în insolvență

Beatrice Mahler a precizat că este foarte dificil, în actualul context, să facă rost de fondurile necesare achitării facturilor. Astfel, a precizat managerul de la Marius Nasta, n-ar fi exclus ca spitalul să intre în incapacitate de plată. Aceasta a precizat că a transmis o informare către Ministerul Sănătăţii, în legătură cu această situație și așteaptă răspuns.

„Mă aştept să intru în incapacitate de plată în următoarele două luni la Marius Nasta pentru că preţurile sunt în creştere”, a subliniat medicul.

Prețul energiei electrice este în creștere

Prețul la energie electrică și la gaze naturale va crește în continuare, conform estimărilor specialiștilor și oficialilor. Inclusiv reprezentanții ANRE, instituție de reglementare a pieței de energie au anunțat că trebuie să ne așteptăm la dublarea facturilor.

Potrivit datelor INS, energia electrică s-a scumpit în luna august 2021 cu 23,15% faţă de luna decembrie a anului trecut şi cu 24,65% faţă de luna august 2020. Experții arată că furnizorii plătesc prețuri uriașe producătorilor pentru a-și asigura cantitatea de energie electrică pentru iarna următoare.

De altfel, în ultima perioadă tot mai mulţi furnizori de energie şi-au informat clienţii ale căror contracte pe piaţa concurenţială se apropie de final că vor fi nevoiţi să recurgă la o majorare de prețuri substanțială din cauza tarifelor percepute de producători.