Sistemul energetic din Republica Moldova nu este afectat de atacurile rusești

Sistemul energetic din Republica Moldova nu este afectat de atacurile rusești

Autoritățile din Republica Moldova au declarat că sistemul energetic al țării nu a fost afectat de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Atacurile asupra sistemului energetic ucrainean nu duc la deconectări

Deconectările din sistemul electroenergetic al Ucrainei ca urmare a atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene au fost anunțate de Moldelectrica.

Sergiu Aparatu, director general interimar al întreprinderii, spune că ar putea avea loc mai multe întreruperi în furnizarea energiei electrice și în Republica Moldova, dacă infrastructura energetică a Ucrainei va mai fi atacată de militarii ruși.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Între orele 8 și 9 au fost câteva căderi de tensiune pe liniile energetice în nodurile de interconexiune, ceea ce înseamnă că în sistem au dispărut surse de putere. Acest fapt însă nu a afectat frecvența în rețea și sistemul a rămas stabil. După aceasta, au parvenit informații despre atacurile asupra sistemului electroenergetic al Ucrainei. Am avut un flux sporit pe liniile de interconexiune cu România. Apoi pe liniile de dispecerat s-a comunicat Ukrenergo a întreprins măsurile necesare pentru a diminua impactul asupra sistemului electroenergetic și a evita blackout –ul”, a comunicat Sergiu Aparatu.

Nu există consumatori deconectați în Republica Moldova

Momentan nu există consumatori deconectați și nu se prevăd deconectări, declară directorul Moldelectrica.

„Republica Moldova nu depinde de sursele de generare din Ucraina. Energia este generată laCERS Moldovenească, iar supra consumul este acoperit prin contracte comerciale de pe piața de energie electrică din România. La moment nu vedem riscuri de deconectare a consumatorilor”, a comunicat directorul interimar al Moldelectrica.

Sergiu Aparatu nu exclude probleme tehnice

Directorul general nu a exclus problemele de livrare a curentului din Republica Moldova în cazul în care se vor intensifica bombardamentele asupra sistemului energetic ucrainean.

„Când se deconectează o sursă de generare a curentului electric foarte mare, pe noi ne afectează acel șoc, care apare la un moment dat când scade tensiunea și respectiv, frecvența. Dacă vor fi șocuri de o amplitudine mare, acestea ar putea provoca deconectări și la noi” spune Sergiu Aparatu.

În Ucraina, zilele astea, sunt mai multe orașe și sate din preajma Kievului care au fost deconectate de la energia electrică după ce militarii ruși au atacat infrastructura energetică a Ucrainei.

Revista presei