Simona Halep nu a rezistat propunerii și a cedat. Decizia neașteptată luată de fosta lideră WTA
- Nicolae Comănescu
- 6 august 2025, 21:22
Simona Halep. Sursa foto: FacebookSimona Halep (33 de ani) a luat o decizie care îi va surprinde și bucura pe fanii fostei lidere a tenisului feminin. Sportiva din Constanța a anunțat că îi va fi alături lui Horia Tecău, anul viitor, la Wimbledon Legends. În timpul turneului, cei doi vor forma o pereche în proba de dublu-mixt.
Halep primise o invitație ce era valabilă și pentru ediția din acest an. Dar, a refuzat pentru că nu se simțea pregătită fizic. Jucătoarea de tenis s-a retras din activitate, în acest an. Ultima competiție la care a participat a fost Transylvania Open.
Simona Halep va reveni în arenă, anul viitor, alături de Horia Tecău
Wimbledon Legends este o competiție selectă, la care nu participă decât jucătorii din „Sportul Alb”, care au triumfat pe iarba londoneză. Simona a făcut-o în 2019, iar Tecău, în 2015, în proba de dublu masculin.
„Am fost invitată şi acum să joc, dar am simţit că nu e încă momentul şi nu e timpul să fiu legendă. E prea devreme după retragere. Am vorbit cu Horia şi am hotărât ca la anul să jucăm împreună dublu mixt.

Sursa foto Facebook
Nu m-am interesat de reguli, dar va trebui să mă antrenez, ceea ce încă nu sunt pregătită mental, dar cu siguranţă o să ne motivăm unul pe altul. Să joci la Wimbledon e ceva, înseamnă mult.
În tenis plănuieşti peste o săptămână, lună, chiar şi peste un an. Aşa era rutina mea mentală, tot timpul plănuiam ceva. Acum mă gândesc la ziua de azi, să trăiesc azi la maximum şi să las un pic şi viaţa să mă surprindă”, a fost anunțul făcut de fosta jucătoare de tenis conform as.ro.
„Mai vreau să joc de două ori în competiţia asta a legendelor. Mai vreau să joc o dată cu Jean-Julien Rojer şi să retrăim parteneriatul nostru jucând la acest turneu. Vreau să joc și cucu Simona. E şi competiţie de mixt. Mi-ar plăcea să trăiesc experienţele astea”, afirma Horia Tecău în urmă cu câteva zile.