Congres PPE: Popularii europeni vor cere aderarea României și Bulgariei la Schengen
- Cristian Raducanu
- 5 martie 2024, 19:20
Siegfried Mureșan a făcut câteva precizări în marja Congresului Partidului Popular European din Capitală. Liberalul a spus că popularii europeni vor cere grăbirea procedurilor de aderare a României și Bulgariei în spațiul Schengen, în condițiile în care la Congres este așteptat și cancelarul austriac Karl Nehammer.
Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European (PPE), a anunțat astăzi, 05 martie, că popularii europeni vor cere aderarea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen. Solicitarea va fi discutată în cadrul Congresului PPE de la București din 6-7 martie. Un congres la care va participa și cancelarul austriac Karl Nehammer. De asmenea, cancelarul va avea o întrevedere și cu președintele Klaus Iohannis.
Siegfried Mureșan: „PPE cere grăbirea procedurilor de aderare a României în Schengen”
Eurodeputatul liberla Siegfried Mureșan a mai transmis că solicitarea de aderare a României și Bulgariei în Schengen va fi inclusă într-un document fundamental al PPE.
„Congresul Partidului Popular European din 6 - 7 martie de la Bucureşti va cere aderarea cât mai rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. În manifestul electoral al PPE, care va fi votat mâine de plenul Congresului PPE şi care va fi baza programului politic al PPE pentru următorii 5 ani, este inclus un paragraf care solicită admiterea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România cât mai curând posibil”, a anunțat Siegfried Mureşan într-un comunicat.
Siegfried a mai precizat că la Congresul PPE vor participa 800 de delegați din Uniunea Europeană, printre care și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Și-au mai anunțat prezența Roberta Metsola, președintele Parlamentului European și alți 10 șefi de state și de guverne din UE.
Agenda Congresului PPE de la București
Trei chestiuni importante vor fi abordate la Congresul PPE din 6-7 martie, și anume:
- va fi adoptat Manifestul Partidului Popular European pentru alegerile europene din iunie 2024
- va fi adoptată strategia PPE pentru alegeri
- va fi votată Ursula von der Leyen drept candidat al Partidului Popular European pentru funcţia de preşedintă a Comisiei Europene şi pentru următorii 5 ani.
În privința ultimului punct de pe agenda popularilor europeni, trebuie precizat că von der Leyen este singurul candidat din PPE care s-a înscris în lupta pentru președinția Executivului european. Perioada pentru depunerea candidaturilor expiră mâine, miercuri 05 martie.
Siegfried Mureșan: „La Congres va fi adoptată strategia PPE pentru alegeri”
Pentru a putea fi propusă de PPE pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene, Ursula von der Leyen trebuie să aibă sprijinul a cel puțin două partide din familia popularilor europeni. Manfred Weber, președintele PPE, a primit o scrisoare de nominalizare a Ursulei din partea CDU, partidul creștini-democrat din Germania, partid din care a făcut parte și Angela Merkel.
Sprijinul pentru Ursula von der Leyen a fost confirmat de Platforma Obywatelska (PO) din Polonia şi Nea Demokratia (ND) din Grecia. Entități politice care au semnat o declarație comună în acest sens, potrivit euronews.ro.