Ursula von der Leyen retrage propunerea privind reducerea consumului de pesticide în Europa

Ursula von der Leyen retrage propunerea privind reducerea consumului de pesticide în EuropaPesticide. Sursa foto Dreamstime

Ursula von der Leyen a anunțat în plenul Parlamentului European că renunță la măsura ce prevede reducerea cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice și a riscului aferent acestora până în 2030.

Propunerea pe care Ursula von der Leyen o retrage a fost blocată de deputații europeni și criticată aspru în recente proteste agricole din Europa.

„Propunerea a devenit emblematică pentru polarizări” și a fost respinsă de Parlamentul European la finalul lunii noiembrie, pe fondul impasului în negocierile dintre statele membre, a declarat șefa Comisiei Europeane la Strasbourg.

Ursula von der Leyen retrage o propunerea controversată

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, tocmai a anunțat în plenul Parlamentului european că retrage propunerea controversată privind reducerea nejustificată a consumului de pesticide în Europa.

Noi, europarlamentarii PNL și întreg Grupul PPE, am fost întotdeauna împotriva propunerii care ar fi afectat fermierii.

Susținem agricultura sustenabilă și protejarea mediului. Dar aceste obiective trebuie îndeplinite împreună cu fermierii, nu împotriva lor”, a transmis Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul a adăugat că Uniunea Europeană dovedește că ascultă îngrijorările fermierilor și oferă soluții pentru sectorul agricol.

Retragerea propunerii figura pe lista revendicării fermierilor

„Voi propune (comisarilor) ca această propunere să fie retrasă”, a adăugat la rândul ei Ursula von der Leyen. Președinta Comisiei Europene nu a exclus însă o viitoare nouă versiune care să fie „mult mai matură, cu participarea părților interesate”.

<yoastmark class=

Renunțarea la acest proiect era una dintre cerințele fermierilor care au protestat recent în întreaga Europă, împreună cu eliminarea obligației de a menține o parte din terenul agricol în paragină.

În cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), fermierii sunt obligați să respecte anumite condiții de mediu pentru a beneficia de sprijin european.

Totuși, noua versiune a textului, care acoperă perioada 2023-2027, stabilește că 4% din terenul arabil trebuie să rămână în mod continuu într-o „zonă neproductivă”. Mai exact, trebuie să înceteze exploatarea unei părți a terenurilor lor.

Ce viza măsura reducerii utilizării pesticidelor

Conform propunerii legislative privind refacerea naturii, care completează cadrul legislativ existent, fiecărui stat membru i se vor impune obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru refacerea naturii în diferite ecosisteme.

Protestele fermierilor.

Protestele fermierilor. Sursa foto: dreamstime.com

Scopul este ca, până în 2030, să fie vizate cel puțin 20% din zonele terestre și maritime ale UE prin măsuri de refacere a naturii. Urmând ca până în 2050 aceste măsuri să fie eventual extinse la toate ecosistemele care necesită refacere.