Sicriul lui Ali Khamenei, dus în Irak. Mii de oameni au scandat „Moarte Americii!” pe străzi
- Mădălina Sfrijan
- 7 iulie 2026, 17:34
Ali Khamenei. Sursa foto: Captură video
Sicriul liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, este transportat marți în Irak. În orașul Qom, numeroși oameni s-au adunat pentru ceremonia de rămas-bun și au scandat „Moarte Americii!”, un slogan prezent frecvent la manifestațiile oficiale organizate de Republica Islamică, potrivit AFP.
Ultimul drum al lui Ali Khamenei. Mii de oameni au umplut străzile la ceremoniile funerare
Sicriele lui Ali Khamenei și ale membrilor familiei sale, care au murit împreună cu acesta pe 28 februarie, urmează să ajungă marți seara în Irak. Potrivit autorităților, printre victime se numără una dintre fiicele sale, un ginere, o noră și o nepoată în vârstă de 14 luni. Aceștia au fost uciși în prima zi a atacurilor israeliano-americane asupra Iranului.
Miercuri, rămășițele vor fi purtate în procesiuni prin orașele Najaf și Karbala, două dintre cele mai importante locuri sfinte pentru musulmanii șiiți.
La Najaf, unul dintre principalele centre religioase șiite, cortegiul funerar se va îndrepta către altarul imamului Ali, ginerele profetului Mahomed, al patrulea calif al islamului și primul imam șiit. Ulterior, trupurile vor fi transportate pe calea aerului către Karbala, unde vor fi duse la altarele imamului Hussein și ale fratelui său Abbas.

Ayatollahul Ali Khamenei/ Sursa foto Wikipedia
Înmormântarea, comparabilă cu cea a predecesorului
Ceremoniile organizate pentru Ali Khamenei, care a fost prezentat drept martir, sunt comparate cu funeraliile din 1989 ale ayatollahului Ruhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice.
Autoritățile irakiene au anunțat mobilizarea unor forțe importante de securitate pentru evenimentele funerare. Irakul are relații politice și religioase apropiate cu Iranul vecin, potrivit sursei.
Ali Khamenei va fi înmormântat joi
După cele șase zile de ceremonii, înmormântarea lui Ali Khamenei și a membrilor familiei sale va avea loc joi, în orașul sfânt Mashhad, situat în nord-estul Iranului și considerat locul de origine al liderului suprem.
Ali Khamenei a condus Iranul timp de peste trei decenii și a murit la vârsta de 86 de ani, mai arată sursa.