Și liderii UEFA sancționează agresiunile de pe teritoriul ucrainean. Au mutat orașul în care se va ține finala

Și liderii UEFA sancționează agresiunile de pe teritoriul ucrainean. Au mutat orașul în care se va ține finala Sursa: Arhiva EVZ

În contextul agresiunilor ruse asupra securității europene, liderii UEFA au stabilit ca Parisul să fie ales pentru desfășurarea competiției sportive, în detrimentul Sankt Petersburg. Rușii au reacționat.

Purtătorul de cuvânt al Rusiei, Dmitri Peskov,  a blamat această măsură, adăugând că țara sa ar fi fost gata să găzduiască finala Campionatului.

„Păcat că s-a luat o astfel de decizie. Sankt Petersburg ar fi putut oferi toate condiţiile favorabile pentru găzduirea acestui festival al fotbalului”, a transmis Peskov.

UEFA a ales Stade de France din Paris pentru disputarea meciurilor de finală, iar acestea vor avea loc pe 28 mai.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, organizatorii trimit un gând către jucătorii și familiile lor din Ucraina, spunând că vor „susţine pe deplin eforturile multiplelor părţi interesate pentru a asigura salvarea jucătorilor de fotbal şi a familiilor acestora din Ucraina, care se confruntă cu suferinţe umane cumplite, distrugere şi strămutare".

Finala Champions League la Fotbal nu se va mai disputa la Sankt Petersburg. UEFA a decis oficial să mute competiția din Rusia

Una dintre variantele luate în considerare de UEFA pentru disputarea finalei Ligii Campionilor este stadionul Wembley, din Londra, după cum relatează publicația The Mirror.

Finala competiției Champions League la fotbal trebuia să se desfășorare pe 28 mai la Sankt Petersburg, pe stadionul Gazprom Arena. UEFA a decis să mute competiția în contextul invadării Ucrainei, de către armata rusă. O astfel de decizie era așteptată încă de zilele trecute, dar a fost adoptată în ziua în care a început războiul în Ucraina.

„UEFA monitorizează constant situația. Momentan, nu este în plan schimbarea locului de disputare al finalei”, a transmis forul european printr-un comunicat oficial.

Finala de la Sankt Petersburg ar fi fost cea de-a doua găzduită de Rusia, după ce dintre Manchaster United și Chelsea Londra din 2008, de la Moscova.

Odată cu pierderea calității de oraș gazdă pentru finala Champions League, Sankt Petersburg va pierde și o sumă uriașă de bani. Miza financiară este uriașă dat fiind că o finală Champions League aduce orașului gazdă un profit de aproximativ 60 de milioane de euro.

UEFA a mai decis să organizeze o reuniune de urgență a comitetului executiv, pentru 25 februarie. legat de stuația de război dintre Rusia și Ucraina.

UEFA a schimbat locațiile pentru ultimele două finale

În cazul în care UEFA decide ca Wembley să fie gazda finalei Champions League, arena londoneză va găzdui 2 finale în 3 ani. Aceasta deoarece Londra a fost oraș gazdă și pentru finala programată în anul 2024. Finala din 2023 va fi organizată, conform programului UEFA, de capitala Turciei, Istambul.

Este pentru a treia oară consecutiv când finala Ligii Campionilor nu se desfășoară în locația în programată inițial. În anul 2020, din cauza pandemiei de Covid-19, fazele eliminatorii din Champions League s-au jucat într-o singură manșă. Turneul a avut loc la Lisabona. Iar finala dintre Bayern și PSG, 1-0, s-a disputat pe „Estadio da Luz”, stadionul Benficăi. Inițial finala era programată să se dispute pe stadionul „Ataturk”, din Istanbul, Turcia.

În 2021, finala a fost programată tot pe un stadion din Turcia, însă a fost mutată, în ultimul moment, tot în Portugalia. De această dată pe arena „Dragao” din Porto. Cluburile engleze Chelsea și Manchester City s-au calificat în ultimul act al competiției dar nu au putut juca în Turcia.

Acest lucru s-a întâmplat deoarece guvernul britanic a trecut Turcia pe lista roșie din cauza pandemiei. A fost preferată Portugalia pentru a permite suporterilor britanici să călătorească și să ia parte la meciul disputant de cele două echipe.