Shaorma plină cu bacterii de origine fecaloidă. Cum au ajuns bacteriile în mâncare
- Antonia Hendrik
- 13 august 2025, 20:37
Shaorma. Sursă foto: FreepikÎn urma unor analize de laborator efectuate pe preparate alimentare consumate frecvent în sezonul estival, precum shaorma, hamsii, gogoși, creveți și porumb fiert, s-au identificat bacterii periculoase. Dintre toate probele analizate, shaorma era contaminată, în timp ce celelalte produse au fost considerate sigure din punct de vedere microbiologic.
Shaorma plină cu bacterii de origine fecaloidă
Concret, în mostra dintr-o shaorma au fost depistate enterobacterii, microorganisme ce pot avea origine fecaloidă și care sunt asociate cu apariția toxiinfecțiilor alimentare. Specialiștii susțin că sursa cel mai probabilă a contaminării este fie manipularea necorespunzătoare a ingredientelor, fie igiena deficitară a personalului.
Anca Hâncu, nutriționist, atrage atenția asupra riscurilor igienice din procesul de preparare: „În lipsa unor reguli stricte de igienă, precum spălatul frecvent al mâinilor sau utilizarea mănușilor, pot apărea contaminări serioase, mai ales când sunt manevrate alimente crude ori salate”.
La rândul său, Alexandru Cîrîc subliniază că produsul testat a ridicat semne de întrebare tocmai prin prezența bacteriilor de origine fecaloidă. Acesta precizează că lipsa unei igiene corespunzătoare în manipularea ingredientelor, în special a legumelor crude, ar putea fi principalul factor responsabil.
În schimb, probele prelevate din hamsii, creveți, gogoși și porumb fiert nu au indicat contaminări bacteriene, cel mai probabil datorită procesului termic intens prin care au fost preparate.
Mare atenție la alimentele consumate pe litoral: riscuri din cauza igienei precare
O parte importantă a toxiinfecțiilor alimentare înregistrate atât pe litoral, cât și în orașe, își are originea în modul incorect de manipulare a produselor și în nerespectarea normelor de igienă, nu în calitatea ingredientelor utilizate. Afirmația aparține doctorului Adrian Marinescu, directorul Institutului „Matei Balș” din București, care atrage atenția asupra cauzelor reale ale îmbolnăvirilor cauzate de alimente.

Shaorma plină cu bacterii. Sursa foto: Arhiva EVZ
În ceea ce privește preparatele consumate frecvent pe litoral, precum porumbul fiert, hamsiile prăjite, creveții sau gogoșile, acestea sunt considerate, în general, sigure din punct de vedere sanitar, datorită tratamentului termic aplicat.
Prospețimea este dificil de verificat în multe cazuri
Cu toate acestea, specialiștii avertizează că prospețimea peștelui este un factor esențial care trebuie atent evaluat. Hamsiile depozitate sau păstrate la temperaturi nepotrivite pot deveni un pericol pentru sănătate.
Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, experții recomandă turiștilor să acorde o atenție deosebită modului în care sunt expuse alimentele și igienei personalului care le servește.
„Prospețimea este dificil de verificat în multe cazuri. Orice gust suspect, care indică alterarea produsului, trebuie să ridice un semnal de alarmă. De asemenea, este indicat să evităm consumul de hamsii care nu au fost curățate sau care sunt păstrate la temperaturi scăzute și apoi servite în condiții improprii, la temperaturi ambientale de 20–30 de grade Celsius”, explică Alexandru Cîrîc, la observatornews.ro.