Sfântului Cuvios Zaharia. Calendar Creștin Ortodox, 24 martie

Sfântului Cuvios Zaharia. Calendar Creștin Ortodox, 24 martieSfântul Proroc Zaharia. Sursa foto: ziarullumina.ro

Biserica Ortodoxă îl pomenește Sfântului Cuvios Zaharia din Sketis, un mare monah al Egiptului, care s-a remarcat prin viața sa plină de daruri duhovnicești și prin dedicarea față de Dumnezeu.

Sfantul Zaharia, un monah plin de darurile Duhului Sfant

El a ales viața monahală, lăsând în urmă familia, iar dragostea sa față de Dumnezeu și dedicarea față de Harul divin l-au făcut un exemplu de trăire spirituală autentică.

După cum se povestește, Sfantul Zaharia a fost întrebat de către Sfantul Macarie: „Cine este adevăratul monah?”, iar răspunsul său a fost clar și adânc: „Acela care se luptă zilnic să împlinească poruncile Dumnezeiești.” La întrebarea Avvei Moise „Ce înseamnă să fii monah?”, Sfantul Zaharia a răspuns printr-un gest simbolic: „Aceasta înseamnă să fii monah. Nimeni nu poate fi monah care nu se lasă zdrobit ca această camilafcă.”

Cu aceste cuvinte și prin exemplul său de viață, el a fost un mare luminător al pustiei egiptene. A trecut la cele veșnice de tânăr, lăsându-ne un model de devotament față de Dumnezeu.

Pomenirea altor sfinți

Tot pe 24 martie se face pomenirea altor sfinți și icoane binecuvântate, printre care se numără Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat”, Sfântul Artemon, episcopul Seleuciei din Pisidia, și Sfântul Mucenic Artemon, preot din Laodiceea.

De asemenea, în această zi sunt pomeniți și cei opt mucenici din Cezareea Palestinei, precum și Sfântul Cuvios Martin Tebeul și Sfântul Mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului.

În ziua următoare, pe 25 martie, Biserica sărbătorește Buna Vestire, iar credincioșii vor avea dezlegare la pește, marcând o zi importantă din calendarul creștin ortodox

Buna Vestire

Sursa foto: Calendarul Ortodox

Troparul Sfantului Cuvios Zaharia

Troparul Sfantului Zaharia reflectă viața sa plină de învățătură și jertfă: „Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Zaharia, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.” scrie  crestinortodox.