Copii născuți beți... Cifre alarmante de sevraj alcoolic la nou-născuți

Copii născuți beți... Cifre alarmante de sevraj alcoolic la nou-născuți Sursa foto: Pixabay

În maternitățile din România se nasc zeci de copii afectați de sindromul fetal. Mai mult, unii dintre aceștia prezintă sevraj alcoolic încă de la naștere. Specialiștii susțin că situația este alarmantă.

În  maternitățile din țara noastră se nasc copii care prezintă semne de sevraj alcoolic.  De altfel, situația nu este diferită nici la nivel mondial, unde 15 nou-născuți din 10.000, vin pe lume cu acest sindrom alcoolic fetal.

Sevraj alcoolic în rândul nou-născuților din România

Specialiștii susțin că mamele care se confruntă cu dependența de alcool în timpul sarcinii, aduc pe lume copii care prezintă semne de sevraj alcoolic. La nivel mondial, 15 nou-născuți din 10.000 sunt aduși pe lume în aceste condiții.

Situația este alarmantă și în România , susțin specialiștii. În țara noastră, prevalența consumului de alcool în sarcină a atins pragul de 28%. Totodată, incidența nașterii de copii care au semne de sevraj alcoolic încă de la naștere, a ajuns dublul mediei la nivelul Uniunii Europene.

sarcina, femei

Sarcină. Sursa foto: Arhiva EVZ

Oltenia și Moldova, zone problematice

Datele arată că incidența acestor cazuri crește mai ales în zonele sărace. Potrivit specialiștilor, Oltenia sau Moldova sunt două dintre regiunile în se nasc mulți copii afectați pe viață din cauza abuzului de băuturi alcoolice al mamelor. Efectele acestui sindrom sunt vizibile în rândul copiilor, mai ales atunci când acestea intră în colectivitate.

„În general, se diagnostichează mai ales la vârsta școlară. Copilul nu face față. Și când se face o analiză se constată că mama a consumat băuturi alcoolice în timpul sarcinii, provocând consecințe grave”, susține medicul neonatolog Carmen Zaboloteanu, șef al Secției de Neonatologie a Maternității din Botoșani.

Sevraj alcoolic la nou născuți

Nou-născuți. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nou-născuți cu sevraj alcoolic. Simptome

Cunoscutul medic neonatolog susține că bebelușii care vin pe lume în aceste condiții au o stare generală precară, similară cu cea a persoanelor care sunt dependente de alcool.

„La nivelul Spitalul Județean au fost cazuri de sindrom alcool fetal care a ridicat suspiciunea încă de la naștere. Erau cazuri severe, cu forme grave, diagnosticate încă de la naștere. Copilul prezenta acel sindrom de sevraj alcoolic. Asta înseamnă o expunere prelungită a copilului la alcool, în timpul sarcinii. Iar starea lui era deja strâns legată de consumul de alcool al mamei. Se simțea rău fără acel aport de alcool, pe care probabil îl avea foarte des”, precizează specialistul botoșănean.

Există și situații în care nou născuții vin pe lume prezentând aceste semne, însă din cauze total diferite. Este vorba despre cazurile în care mamele lucrează în medii toxice, interacționând cu substanțe volatile pe bază de alcool.