Serviciile cele mai proaste din România. Curg plângerile, ANPC a recuperat sume uriașe
- Iulia Moraru
- 1 august 2024, 18:06
România. Consumatorii nemulțumiți de anumite produse comandate sau de servicii și-au primit banii înapoi după o amplă acțiune a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin direcția Centrul European al Consumatorilor (ECC).
În prima jumătate a anului, au fost recuperați 225.000 de euro pentru românii nemulțumiți de servicii și produse, înregistrând o creștere de 62% comparativ cu anul 2023.
ANPC a recuperat cei mai mulți bani de la serviciile de transport
Pe primul loc în clasamentul serviciilor cu cele mai multe plângeri și reclamații se află serviciile de transport aerian.
Între ianuarie și iunie 2024, ECC România a gestionat peste 3.200 de solicitări de la consumatori români și aproximativ 140 de cereri din partea consumatorilor din alte state membre ale Uniunii Europene.
ANPC raportează că, în comparație cu primele șase luni ale anului anterior, serviciile de transport aerian (cum ar fi anulările și întârzierile zborurilor) continuă să ocupe un loc de frunte în clasamentul plângerilor consumatorilor.
Totuși, s-a observat o scădere a numărului total de solicitări în acest domeniu.
Creștere a numărului de sesizări primite în urma achiziţiilor online
Dintre reclamațiile primite de ANPC, 31% au fost referitoare la transporturi, incluzând transportul aerian, rutier, feroviar, naval și închirierile auto. 22% dintre plângeri au fost legate de îmbrăcăminte și încălțăminte, în timp ce 13% au implicat diverse produse și servicii, precum cele financiare, obiecte de uz personal (ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire) și alte servicii.
Alte 13% dintre reclamații au fost referitoare la mobilier, echipamente pentru gospodărie și întreținerea casei, inclusiv electrocasnice și mobilier.
În sfârșit, 7% dintre plângeri au fost legate de recreație și cultură, acoperind electronice, bunuri pentru sport, camping, animale de companie, precum și evenimente culturale precum concerte și vizite la muzee.
În aceeași perioadă s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului de sesizări referitoare la achizițiile online de îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă și echipamente pentru gospodărie.
Reclamațiile făcute la ANPC în domeniul recreației și culturii, tot mai puține
Comparativ cu prima jumătate a anului 2023, s-a observat o scădere de aproximativ 20% în procentajul reclamațiilor din domeniul recreație și cultură.
ECC România, parte a rețelei ECC-Net care include 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și Islanda și Norvegia, oferă servicii gratuite consumatorilor, potrivit unui comunicat transmis.