Șeful CIA, convins că „l-a citit” pe Vladimir Putin. Strategia pe care o pregătește Moscova în Ucraina

Șeful CIA, convins că „l-a citit” pe Vladimir Putin. Strategia pe care o pregătește Moscova în Ucraina Vladimir Putin- Sursa: Arhiva EVZ

Directorul CIA William Burns este convins că a descifrat intențiile lui Vladimir Putin cu privire la războiul din Ucraina. În opinia sa, dictatorul rus știe că nu poate obține o victorie în acest moment și de aceea pune în aplicare o nouă strategie. Directorul CIA a avut o întrevedere, în luna noiembrie, cu omologul său din Rusia, Serghei Narîşkin, la Istanbul, în Turcia, pe tema armelor nucleare.

Confruntat cu probleme mari pe fronturile din Ucraina, unde armata sa nu reușește să preia inițiativa, Vladimir Putin va miza pe o altă strateige. Directorul CIA, William Burns este convins că Rusia, incapabilă să obțină o victorie rapidă, va apela la un război de uzură.

Șeful Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA a făcut o serie de declarații cu privire la evoluția războiului din Ucraina, într-un interviu, informează AFP.

„În opinia mea, Vladimir Putin se gândeşte că nu poate câştiga imediat, dar că nu îşi poate permite să piardă acest război. În acest moment, eu cred că Putin este de-a dreptul hotărât, însă prea încrezător în capacitatea sa de a epuiza Ucraina”, a declarat directorul CIA pentru postul CBS.

Astfel, este de părere șeful CIA, Vladimir Putin nu ia în considerare găsirea unei soluții pentru a ieși din această situație. El mizează totul pe războiul său, persistând în acțiunile sale, în ciuda pierderilor suferite și de Rusia, a spus Burns.

William Burns a fost ambasador al Statelor Unite la Moscova și, drept urmare, este familiarizat cu politica internă rusească și cu cercurile de decizie de la Kremlin.

Sursă: Twitter

Întâlnire demoralizantă cu șeful spionajului de la Moscova

În acest context, el a făcut o serie de declarații cu privire la întrevederea pe care a avut-o cu omologul său din Rusia, Serghei Narîşkin. Cei doi s-au întâlnit în luna noiembrie, a anului trecut, în Turcia, la Istanbul. șeful CIA descrie această întâlnire ca „demoralizantă”.

Directorul CIA a afirmat că a sesizat „o formă de imprudenţă, de orgoliu nemăsurat” la directorul Serviciului Rus de Informaţii (SVR, serviciile de informaţii externe).

William Burns a subliniat că întâlnirea de la Istanbul a avut loc pentru a-l pune în gardă pe Serghei Narîşkin în legătură cu consecințele unei eventuale utilizări a armei nucleare. El i-a transmis omologului său că Statele Unite se opun oricărei recurgeri la arma nucleară.

Cei doi nu au discutat, susține șeful CIA, despre posibilitatea deschiderii unor negocieri de pace, al căror punct de plecare „va fi decis de ucraineni”.

Ne puteți urmări și pe Google News