Șefa Vămii București, zeci de mii de euro ascunși în declarațiile de avere
- Andreea Răzmeriță
- 12 noiembrie 2025, 13:41
Angajat vamă. Sursa foto: AVRElena Spătaru, recent numită la conducerea Vămii București, se află în centrul unei controverse legate de declarațiile sale de avere, provocate de o serie de tranzacții suspecte cu Tudor Cionca despre care există informații că ar fi fratele ei, potrivit newsonline.ro.
Noua șefă a Vămii București, controverse în declarațiile de avere
În documentele oficiale depuse de Elena Spătaru apar mai multe legături financiare cu Tudor Cionca, despre care există informații că ar fi fratele ei. Relația de rudenie este confirmată și de declarația de avere din 2011, în care Spătaru menționa că a moștenit un apartament în județul Mehedinți împreună cu acesta.
În cea mai recentă declarație de avere, completată în noiembrie 2022, Elena Spătaru a consemnat vânzarea către Tudor Cionca a unui apartament situat în Voluntari. Tranzacția a avut loc la data de 4 august 2022, iar valoarea declarată a fost de 48.640 de euro.
Împrumuturi și tranzacții consemnate în declarațiile de avere
În declarația de avere din 13 iunie 2024, Elena Spătaru menționează un împrumut acordat lui Tudor Cionca în valoare de 48.640 de euro, fără a preciza data la care a fost realizată tranzacția. În documentul depus pe 30 mai 2023, Tudor Cionca a declarst că în anul 2022 a făcut un împrumut de aceeași valoare de la soțul Elenei Spătaru, cu termen de restituire în 2035.

Vamă. Sursă foto: Facebook
Potrivit informațiilor obținute de newsonline.ro, momentul în care Tudor Cionca a achiziționat apartamentul din Voluntari de la Elena Spătaru este apropiat de cel în care acesta a trecut de la compania Winedepot la Autoritatea Vamală. În prezent, Tudor Cionca lucrează ca inspector vamal la Otopeni, iar Elena Spătaru a ocupat anterior funcția de șef adjunct la același birou vamal.
Legături profesionale și conexiuni în jurul grupului de interese Murfatlar
Winedepot este una dintre companiile considerate reprezentative pentru grupul de interese Murfatlar, condus de Vasile Ciaușu și Cătălin Bucura, ale cărui activități au avut de-a lungul timpului legături cu Autoritatea Vamală. Potrivit informațiilor newsonline.ro, domeniul de activitate al grupului intersectează atât atribuțiile actuale, cât și pe cele anterioare ale Elenei Spătaru.
Publicația a relatat încă din 2023 că grupul Murfatlar controlează mai multe firme cu datorii semnificative la bugetul de stat, precum Retail Plus Services și Rotact Bev. În același cerc relațional al Elenei Spătaru se află și vameșul Vasile „Sică” Neagu, cunoscut ca apropiat al lui Ciaușu și Bucura, care încearcă în prezent să revină într-o funcție de conducere în cadrul Vămii după retragerea avizului ORNISS.