Ca urmare a dezvăluirilor, a doua zi, pe 17 ianuarie 2017, atotputernicul general Florian Coldea, prim adjunct al directorului SRI, este eliberat din funcţie şi trecut în rezervă după ani de şefie în fruntea SRI.

Din 16 ianuarie 2016, Sebastian Ghiţă, deşi în finalul ultimului episod ne promitea că va reveni cu dezvăluiri, nu a mai făcut asta, a tăcut, şi, deşi senzaţionale, acele dezvăluiri aveau o mare problemă: autorul lor lipsea, presa, opinia publică nu a putut să pună întrebări, nu a putut să se lămurească în legătură cu foarte multe lucruri spuse de Sebastian Ghiţă.

Unele din lucrurile acestea erau anunţate ca rămâ- nând să fie probate în viitor. Sebastian Ghiţă nu le-a mai probat. Cum este, de exemplu, celebra fotografie sau celebrul film despre prezenţa Codruţei Kovesi la domnia sa acasă sau, cum spun jurnaliştii, într-o vie, era vorba de o cramă acolo. Foarte multe lucruri au amănunte care trebuiau explicate.

La vremea respectivă, după dezvăluiri şi chiar şi în timpul lor, eu am scris multe articole. Am considerat, şi repet şi acum cu toată responsabilitatea, că sunt dezvăluiri cruciale în bătălia pe care o duc forţele sănătoase, le spun eu, din România, împotriva dictaturii sergenţilor mesianici.

Fiind curios însă şi stârnit de acele dezvăluiri, am primit bucuros invitaţia Evenimentului Zilei de a mă deplasa până la Belgrad şi a avea o discuţie cu domnul Sebastian Ghiţă despre acele dezvăluiri. Modul de lucru, îl veţi vedea, este următorul: voi da citate din înregistrările de la vremea respectivă şi după fiecare citat voi avea cu domnul Sebastian Ghiţă o discuţie în legătură cu nedumeririle pe care mi le-a stârnit fiecare înregistrare şi cu probe pe care domnia sa le va aduce.

„Nu sunt un fugar

Ion Cristoiu: Aşadar, bună ziua, domnule Sebastian Ghiţă!

Sebastian Ghiţă:  Bună ziua, domnule Ion Cristoiu!

– Vreau să vă spun surpriza mea plăcută. Vă ştiu după ce aţi plecat din ţară după acea poză sinistră, dată de toate televiziunile de când v-au prins ăştia de la Belgrad cu barbă. Arătaţi foarte bine, tânăr, aţi mai slăbit. Dar ce era cu fotografia aceea? De ce aţi acceptat să apară?

– N-am acceptat eu să apară, dar în vâltoarea stârnită în seara aceea în restaurant, unul dintre poliţişti a făcut o fotografie, aşa, în viteză. Şi atunci acea fotografie a ieşit puţin distorsionată.

– Păi nu aveaţi barbă?

– Aveam.

– Eraţi sub acoperire sau de ce?

– Eram fugit. Eram plecat şi, uneori, pentru a nu fi recunoscut, te ajută o schimbare.

– Oricum, o să vă spun ceva, nu din politeţe, şi pentru cei care se uită la acest serial de acum. Chiar mă bucur că nu vaţi schimbat deloc. Sunteţi vesel, cum v-am zis, dar nu iresponsabil. Vesel, adică sunteţi optimist, nu păreţi deloc un fugar, dacă pot să spun aşa.

– Nici nu sunt un fugar


 

„Un om trebuie să aibă şansa să-şi apere viaţa”

– Fugar v-au alintat cei din presă.

– Da, şi poate că ar fi trebuit să se gândească bine la cum au folosit şi cum vor folosi acest termen. Pentru că este momentul, gândesc eu, să spunem foarte clar că atunci când viaţa unui om este în pericol, acel om trebuie să aibă măcar şansa să-şi apere viaţa. Astăzi, după un an, cred că vede toată România ce gânduri avea acel aşazis procuror Mircea Negulescu, cum era încurajat de către şefii şi colegii săi.

– Nu numai el. Sunt foarte multe între timp, foarte multe dezvă- luiri care arată că Negulescu era deja un prototip al unui anchetator.

– Da, iar eu nu aveam cum să mă prefac că nu aflu că îmi pregătise o celulă, că pusese nişte bătăuşi acolo, o celulă cu condiţii mizere, că îl mutase pe Blejnar dintr-o celulă în alta numai să îmi facă mie un loc, că fusese cu câteva zile înainte la închisoarea de la Câmpina ca să pregătească locul unde era el sigur că judecătorii îl vor trimite pe Ghiţă.

N-am cum să ignor că se tot lăuda, şi în faţa Andreei Cosma şi în faţa altora, că mă arde, că sunt terminat, că sunt un mort viu. Dacă eu nu puteam să conving pe nimeni în Bucureşti că omul e de-a dreptul nebun şi că e în stare să facă rele, ce puteam să mai fac? Decât să plec din calea lor.

– Domnule Sebastian Ghiţă, am aici… cred că vă ştiu mai bine decât Stalingradul. La asta lucrez, am citit mult. N-aş vrea acum… Trebuie să vă contrazic … să nu lăsaţi impresia, cel puţin mie nu mi-o puteţi lăsa, că era unul Negulescu care nu ştiu ce avea cu dumneavoastră. Era o întreagă maşinărie, o să discutăm, care se năpustise asupra dumneavoastră. Negulescu era o rotiţă acolo, mai lustruită.

– Dar nici nu vreau să acredităm ideea.

– O acreditez eu.

– … că un stat întreg şi instituţii întregi omoară oameni în România. Că omoară cariere, că distrug familii, că uneori sunt neatenţi cu drepturile şi cu libertăţile oamenilor asta e una. Negulescu era chiar exagerat şi oricine are dreptul să se ferească de un astfel de …

 

„Vreau să o întreb pe prietena mea Codruţa dacă a complotat împotriva mea”

Ion Cristoiu:  Am înţeles. Comentariul cu maşinăria îmi aparţine. Să începem. Deci, caseta din 28 decembrie 2016 debutează astfel: „Dacă înregistrarea a început să ruleze înseamnă că lucrurile nu mai sunt bine deloc şi înseamnă că niciun argument şi nicio raţiune nu mă va mai putea face să tac”. Caseta a început să ruleze pe 28 decembrie 2016 seara. Dumneavoastră aţi plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016. Au trecut deci 10 zile. De ce s-a difuzat după 10 zile?

Sebastian Ghiţă:  În primul rând pentru a-i proteja pe cei care difuzau caseta sau care o comentau sau care au primit-o. Pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat, au fost chemaţi şi fugăriţi de poliţie, de procuratură.  Jurnalişti, directori… Am hotărât ca unul din mecanismele prin care acele casete, CD-uri, stickuri apar la televiziune să fie un plic închis, sigilat şi lăsat ori la intrare, ori într-un birou, ori la poartă, astfel încât să nu ajungă de fiecare dată în acelaşi loc.

-E clar că aţi stabilit şi un consemn când aţi zis: gata, le daţi!

– Nu mai refuza nimeni plicul alb în care venea un stick. Exista un atât de mare interes încât nu aveam vreo frică …

– Dumneavoastră sunteţi un om cu experienţă şi eu sunt gazetar. E limpede că nu aţi pus un plic şi ăia au găsit plicul şi au zis nu. Până la urmă… Desigur, nu vrem să îi vârâm în belele pe cei de la televiziune. Trebuie să înţeleagă cei care se uită că, de fapt, dumneavoastră aţi dat un semnal la un moment dat. Că nu cred că au zis ei: ia, să vedem! Ca să poată să apară.

– Nu, dar dacă vă uitaţi la evenimentele de atunci, imediat în România au venit zilele de dinainte de Crăciun, de după Crăciun. Ori şi în mintea mea, şi sunt convins că şi în mintea celor care au decis să difuzeze într-o zi sau în alta un episod, a fost ideea că de Crăciun lumea îşi mai vede şi de alte chestiuni în România şi nu va exista un impact aşa de mare.

-V-aţi înregistrat singur?

-Păi e destul de simplu să pui o cameră şi să filmezi cu tehnologia din ziua de azi.

 

„Eu nu știam dacă acești oameni o să mă calce cu mașina sau nu”

– De ce opt episoade şi nu şase sau nu 10?

-Pentru că nici nu am plănuit această fugă sau plecare şi pentru că nici nu am avut timp să spun mai multe. Şi pentru că era încă neclar şi nesigur dacă acest personaj cu unitatea de elită şi alte personaje, că ne-au explicat ei acum în înregistrări. Poate că Parchetul General va verifica dacă doamna Kovesi îi coordona pe Onea şi pe Negulescu sau doar îi foloseau numele. Într-o zi, sunt curios, când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa, s-o întreb dacă întradevăr a complotat, a gândit împreună cu acele două personaje să-mi facă tot ce mi-a făcut în anii aceştia.

– De ce aţi făcut … adică ce v-a apucat?

– Mi-aţi pus întrebarea „de ce pe 28?”. Pentru că înainte era Crăciunul.

– Nu. De ce v-aţi apucat să înregistraţi? Adică aţi plecat. Înainte de a pleca aţi decis să le înregistraţi.

– Domnul Cristoiu, l-aţi văzut pe Portocală ăsta. Înţelegeţi că mi-a fost frică de acest om?

– Haideţi să trecem de Portocală că îl facem pe el un fel de Mihai Viteazu. Încă o dată vă întreb. Dumneavoastră aţi dat opt înregistrări. Înainte de a pleca aţi decis să faceţi această acţiune.

– Da.

– Ce aţi vrut de la ea? De la acest serial. De ce l-aţi făcut?

– Eu nu ştiam dacă aceşti oameni o să mă prindă sau nu, dacă or să îmi facă rău sau nu, dacă o să mă calce cu maşina sau nu, dacă or să mă bată unii în închisoare sau nu. Şi atunci am vrut să mă asigur că atrag atenţia asupra lucrurilor care mi se întâmplă şi care i se pot întâmpla oricărui om în România. Să atrag atenţia că nu mai suntem pe vremea Securităţii de dinainte de ‚ 60 şi că nu mai pot fi băgaţi oameni în închisoare, bătuţi, umiliţi, schingiuţi, ce Dumnezeu o fi fost în mintea lor. Şi să încerc să spun lucrurile aşa cum le-am trăit eu şi cum le-am văzut eu, nu cum le mestecă maşinile de împrăştiat zvonuri şi propagandă de la unităţile lor …

 

„Ştiu cu ce ambasade au lucrat şi de ce nu pleacă Kovesi”

– Şi de ce v-aţi oprit? De ce nu aţi făcut 200? S-a lăsat impresia, nu întâmplător am pus întrebarea, că v-aţi oprit în momentul în care a căzut Coldea. Acesta a fost scopul operaţiunii?

-Nu a fost neapărat ăsta scopul, dar mă aşteptam să apară la nivelul Serviciului Român de Informaţii nişte semne de întrebare. Nu toţi ofiţerii de acolo, şi mai ales ofiţerii români de acolo, nu toţi ştiau ce face Florian Coldea, ce fac alţii care lucrau împreună cu el şi am crezut, sincer, că la un momentdat nişte mecanisme interne de verificare vor aduce clarificări. Şi uite că s-a şi întâmplat.

– V-a suprins că nu a căzut şi Codruţa Kovesi?

– Nu. Eu îi cunosc bine pe aceşti oameni. Ştiu cine sunt în România, ştiu cu ce ambasade au lucrat, ştiu cu ce servicii străine au lucrat, ştiu ce sprijin puternic au şi mi-e clar şi de ce nu pleacă Kovesi astăzi. Dar nu e treaba mea.

Nu sunt eu cel chemat să facă curăţenie în societate. Astea sunt chestiuni pe care trebuie să le facă directorul Serviciului, preşedintele ţării, şefii celor două Camere, Comisiile din Parlament. La sfârşit să ştiţi că, totuşi, aşa, într-o fază incipientă, democraţia noastră, mecanismele, sistemele, mai greu, mai dificil, dar încep să funcţioneze.