Se strânge lațul în jurul lui Vladimir Putin. Mandatul de arestare CPI devine valabil într-o țară din sfera de influență a Rusiei
- Ionel Sclavone
- 26 martie 2023, 09:56
Vladimir Putin va sta cu emoții în cazul în care va decide să viziteze una dintre țările fost sovietice, aflate în sfera de influență a Rusiei. Autoritățile din Armenia ar putea decide reținerea și arestarea lui Vladimir Putin, în cazul în baza mandatului emis de Curtea Penală Internațională. Armenia a finalizat procedurile de aderare la această instituție.
Armenia a finalizat procedurile prevăzute de Statutul de la Roma și a aderat la Curtea Penală Internațională. Țara, care se află în sfera de influență a Rusiei, ar putea decide arestarea lui Vladimir Putin, în cazul în care acesta ar ajunge pe teritoriul său.
Curtea Constituțională din Armenia a decis, vineri, 24 martie, să-și asume obligațiile consacrate prin Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI). Aceste reglementări au fost ratificate, anterior, de parlamentul țării, astfel că vor intra în vigoare imediat și vor putea fi puse în aplicare.
Pe cale de consecință, Vladimir Putin și comisarul pentru copii, Maria Lvova-Belova, vor putea fi reținuți , în această țară, în baza mandatul de arestare emis de CPI pe numele lor la 17 martie.
Curtea Penală Internațională a anunțat că Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova „sunt presupuși responsabili de crime de război legate de deportarea ilegală a populației (copii) din teritoriile ocupate ale Ucrainei pe teritoriul Federației Ruse”. În acest context, statele membre ale CPI sunt obligate să pună în execuție mandatul de arestare.
Rusia amenință cu represalii împotriva CPI
După decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi a comisarului său pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, Rusia a amenințat cu represalii. Moscova a anunțat că a demarat o anchetă penală împotriva procurorului şi a trei judecători aiCPI.
Pe de altă parte, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei i-a amenințat pe judecătorii CPI cu posibile atacuri. El a afirmat că arestarea lui Vladimir Putin, într-o țară străină va duce la un război cu Rusia.
„Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul ...”, a transmis Medvedev.
CPI a luat ființă în anul 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume. Organizația dispune de birouri în mai multe ţări, la Kinshasa şi Bunia (Republica Democrată Congo), Kampala (Uganda), Bangui (Republica Centrafricană), Abidjan (Costa de Fildeş), Tbilisi (Georgia) şi Bamako (Mali).