Se schimbă regulile pe stadioanele din România. Ce vor putea face suporterii la meciuri
- Cristi Buș
- 13 septembrie 2025, 12:01
Galerie sportivă Sursa foto: FacebookLegea care ar putea permite consumul de băuturi alcoolice pe stadioanele din România a intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senatul României și se apropie de votul final.
Proiectul de modificare a Legii 4/2008 a atras sute de opinii pozitive din partea cetățenilor, iar inițiativa are susținerea mai multor parlamentari din principalele partide politice.
Dacă proiectul va fi adoptat, suporterii vor putea consuma bere și alte băuturi slab alcoolizate în timpul meciurilor, în anumite condiții reglementate strict.
Senatul este prima cameră sesizată, iar adoptarea tacită ar putea avea loc pe 16 octombrie 2025, în cazul în care nu va exista un vot explicit până la această dată.
Ulterior, proiectul va ajunge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Ce prevede proiectul de lege
Proiectul, inițiat de deputatul AUR Ciprian Paraschiv, a primit deja susținerea mai multor parlamentari din PSD și PNL, printre care și Elisabeta Lipă.
Conform documentului, pe stadioanele din România ar urma să fie permisă vânzarea, distribuirea și consumul de băuturi alcoolice cu o concentrație de până la 5°, dar numai în pahare fără capac, din hârtie sau plastic.
Textul de lege precizează clar că băuturile vor putea fi consumate doar în incinta arenelor sportive și numai dacă acestea sunt distribuite de către organizatorii competiției. În plus, proiectul introduce o excepție pentru zonele premium și lojele private, acolo unde accesul este restricționat. În aceste spații, organizatorii ar putea distribui și vin, indiferent de concentrația alcoolică a acestuia.

Senatul României. Sursa foto: Mircea Abrudean/Facebook
Procedura parlamentară și termenul limită
Proiectul de lege se află în prezent la comisiile de specialitate din Senat, care urmează să emită rapoartele necesare înainte de votul în plen. Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au dat deja avize favorabile, ceea ce înseamnă că inițiativa are șanse mari să treacă.
Dacă senatorii nu votează în termenul de 45 de zile prevăzut de regulament, proiectul va fi considerat adoptat tacit pe 16 octombrie 2025. Abia după aceea, documentul va merge la Camera Deputaților, care va avea ultimul cuvânt în stabilirea formei finale.
Reacțiile suporterilor și ale cluburilor
Pe site-ul oficial al Senatului, proiectul a generat sute de comentarii din partea cetățenilor, majoritatea fiind favorabile. Mulți suporteri consideră că adoptarea legii ar normaliza atmosfera pe stadioane și ar alinia România la practicile deja existente în multe țări europene, unde consumul de bere este permis în timpul evenimentelor sportive.
Cluburile de fotbal urmăresc cu atenție evoluția proiectului, întrucât o astfel de modificare ar putea genera și venituri suplimentare din vânzarea de produse în interiorul arenelor. Totuși, unele organizații sportive și asociații civice cer măsuri suplimentare pentru prevenirea incidentelor, în special în cazul meciurilor considerate de risc ridicat.
Berea pe stadion, un obicei în țările din Vestul Europei
Dacă proiectul va fi adoptat, România se va alătura altor state europene, în special din Vest, în care consumul de bere și băuturi slab alcoolizate este permis pe stadioane. În același timp, vor fi stabilite reguli clare pentru gestionarea situațiilor de siguranță, astfel încât autoritățile să poată preveni eventualele incidente.
Până la sfârșitul lunii septembrie, comisiile din Senat trebuie să finalizeze analiza și să trimită raportul în plen. În cazul în care proiectul trece de Parlament, noile prevederi ar putea intra în vigoare chiar în această iarnă, înaintea sezonului competițional 2026.