Se cutremură America. Bărbat de culoare, împușcat de polițist în timp ce vorbea la 911

Se cutremură America. Bărbat de culoare, împușcat de polițist în timp ce vorbea la 911

Bărbat de culoare, împușcat de un polițist din Virginia, chiar în timp ce vorbea cu operatoarea Poliției. Adjunctul șerifului a confundat telefonul fix pe care îl avea în mână cu un pistol. Astfel, a tras de zece ori în el.

Ofițerul de poliție care a deschis focul îl știa pe suspect, deoarece cu doar câteva zeci de minute înainte îl adusese cu mașina poliției acasă, după ce rămăsese în pană.

Bărbatul de culoare se găsește în stare gravă la spital

Isaiah Brown, în vârstă de 32 de ani, este în stare gravă la spital. El are zece răni provocate prin împușcare. Șeriful din Spotsylvania County, Virginia, a dat publicității imaginile de pe camera corporală a polițistului care a intervenit la evenimentul de miercurea trecută, considerat „violență domestică”, relatează Stirile ProTV, citând presa americană.

Șeriful american a făcut publică și convorbirea cu serviciul 911 pe care îl apelase bărbatul de culoare. El a fost împușcat chiar atunci când vorbea la telefon cu operatoarea. Ofițerul de poliție care a deschis focul a fost suspendat din funcție.

În timpul convorbirii cu serviciul 911, se poate auzi un bărbat, identificat ulterior drept victima, Isaiah Brown. El  spunea că o să-și omoare fratele, și „Dă-mi arma”, pentru că fratele său nu voia să-i dea cheile de la mașină.

Bărbatul de culoare a precizat operatoarei că nu deține pistol

Adjunctul șerifului care ajunsese la fața locului și a deschis focul tocmai îl adusese acasă pe Brown, cu 45 de minute în urmă. Acestuia din urmă i se stricase mașina, arată sursa citată.

În înregistrarea de la 911 se mai poate auzi apoi polițistul spunând „are un pistol la cap”. Ulterior îl somează să arunce arma și să nu mai înainteze către el. Apoi se aud mai multe focuri de armă.

„Polițistul a confundat un telefon cordless (fix, fără fir, n.r.,) cu un pistol. Nu există nici un element din care să reiasă că Brown ar fi făcut ceva în afară de a respecta indicațiile operatorului 911, ridicând mâinile în sus, cu telefonul, așa cum i s-a cerut” a declarat presei avocatul victimei, David Haynes.