Scandal în familia Ilie Năstase. Fostul tenismen s-a certat cu soția chiar de ziua aniversară. Ce gafă a mai făcut „Nasty”

Scandal în familia Ilie Năstase. Fostul tenismen s-a certat cu soția chiar de ziua aniversară. Ce gafă a mai făcut „Nasty” Ilie și Ioana Năstase Sursa foto: EVZ

Ilie Năstase și soția sa, Ioana, s-au certat, chiar la un eveniment dedicat aniversării fostului mare campion internațional de tenis. Scandalul a izbucnit după ce un bărbat s-a prezentat în fața celor doi și a susținut că este fiul celui cunoscut drept Nasty. A fost suficient ca Ioana Simion să ia foc și să pornească un scandal monstru. Iar toate oalele, așa cum se spune în popor, s-au spart în capul lui Ilie Năstase.

Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase (76 de ani) a reușit să-i strice ziua soției sale, Ioana Simion, în vârstă de 45 de ani, chiar la aniversare. Cei doi au fost prezenți la un eveniment în care fostul campion era sărbătorit pentru împlinirea vârstei de 76 de ani, când situația a scăpat de sub control. Pe lângă aniversarea celor 76 de ani, Ilie Năstase a avut și alte motive să sărbătorească. El a semnat un contract cu o firmă care promovează jocurile de noroc.

Scandalul a izbucnit în momentul în care un bărbat, pe numele său Cezar Florea, a venit în fața celor doi și a pretins că este fiul lui Ilie Năstase. Atât i-a trebuit soției acestuia, Ioana, ca să ia foc și să declanșeze un scandal monstru.

Iritată de ceea ce se întâmplă, Ioana Simion i-a cerut explicații fostului jucător de tenis pentru surpriza neplăcută de care a avut parte.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A fost o doamnă și vreau să știu cu cine am de-a face. Vreau să filmeze presa şi vreau să vină acele două persoane care au apărut peste noapte, efectiv au apărut peste noapte. De unde au apărut apărut în viața ta? Acel domn cum a apărut? Și spune că este fiul tău. Vreau să ştiu, îl cheamă domnul Năstase? Dacă îl cheamă domnul Năstase, atunci eu mă retrag. Eu mă retrag şi îţi urez o viaţă frumoasă”, ar fi izbucnit Ioana Simion.

Cine este cel care a provocat scandalul în familia Năstase

După ce a făcut scandal, nemulțumită de explicațiile pe care le-a primit de la soțul său, Ioana Simion a părăsit locația și l-a lăsat singur.

Persoana care a provocat acest scandal în familia lui Ilie Năstase se numește Cezar Florea și a intrat în contact cu fostul jucător de tenis în urmă cu jumătate de an. Cei doi s-ar fi văzut de mai multe ori și au ținut legătura. Acest lucru a fost confirmat chiar de soția fostului mare jucător.

Mai mult, Cezar Florea s-ar fi lăudat în cercul său de prieteni că este ca un fiu pentru „Nasty”. Iar acest lucru a atras atenția Ioanei Simion și a făcut-o să devină suspicioasă în legătură cu trecutul lui Ilie Năstase, după cum relatează orangesport.ro.