Scandal în Educație. Copil de 12 ani, bătut și umilit de directoare

Scandal în Educație. Copil de 12 ani, bătut și umilit de directoareElev. Sursa foto: Dreamstime.com

O directoare de la o școală din comuna Valea Mare, din județul Olt, este acuzată că a agresat un copil de 12 ani.

Inspectoratului de Poliție Județean a comunicat că tatăl elevului a fost cel care a făcut sesizarea, imediat ce copilul a venit acasă.

Olt. O directoare ar fi agresat un elev

La data de 2 aprilie, în jurul orei 10.50, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Valea Mare, judeţul Olt, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 12 ani, ar fi fost agresat fizic şi verbal de către directoarea unei unităţi de învăţământ, din comuna Valea Mare, unde acesta este elev”, au transmis polițiștii.

Poliția de la Secția de Poliție Rurală nr. 8 Perieți s-a deplasat la locul incidentului și a întocmit un dosar penal pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de purtare abuzivă.

Investigațiile continuă pentru a elucida circumstanțele în care a avut loc incidentul și pentru a stabili cum a acționat această directoare, potrivit News.ro.

Violență în școli

Bullying. Sursa foto: dreamstime.com

Elev de clasa a 7-a, bătut şi umilit la ore de directoarea unei şcoli

Un caz similar a avut loc anul trecut într-o școală din Dolj.

Copiii au povestit în mod repetat acasă că profesoara de engleză, care era și directoare a școlii, îi lovește, îi înjură și îi amenință.

Școală

Sursa foto: Arhiva EVZ

Un elev a reușit să înregistreze cu telefonul mobil un astfel de incident. În timpul unei ore de engleză, un elev din clasa a șaptea a fost lovit de către directoare în fața întregii clase.

Potrivit părinților, un alt băiat a fost ținut timp de o săptămână în spatele sălii de clasă, fără scaun, la orele de engleză, ca pedeapsă.

„Şi pe tine, și pe prostul ăsta, şi pe ăsta venit de la dracu să îl ia de unde a venit”, se aude pe înregistrare, directoarea.