Cazare cu 70 de lei în satul de poveste care împletește tradiția cu arta populară
- Mădălina Sfrijan
- 29 martie 2026, 23:55
Olari. Sursa foto: Captură video/TikTokÎn județul Vâlcea, la poalele dealurilor oltenești, se află satul Olari, locul în care ceramica tradițională prinde viață și unde istoria se împletește cu meșteșugul autentic. Parte a orașului Horezu, Olari este considerat vatra ceramicii oltenești, iar tradițiile locale au fost recunoscute internațional prin includerea în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO în anul 2012.
Strada principală, care poartă același nume ca satul, este locul unde se află și astăzi atelierele meșterilor ceramiști renumiți, iar denumirea localității reflectă ocupația de bază a locuitorilor de-a lungul secolelor – modelarea lutului.
De Paști, mulți turiști aleg să viziteze acest loc și să se bucure de priveliștea desprinsă din povești. Conform anunțurilor publicate de proprietarii pensiunilor din zonă, tariful pentru o noapte de cazare în zonă pornește de la 70 de lei pe noapte și poate ajunge la 460 de lei.
De ce merită să ajungi la Horezu
Familiile de olari din această regiune duc mai departe o moștenire care se întinde pe cel puțin trei secole, încă din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu.
Acești meșteșugari păstrează vie tradiția ceramicii de Horezu, cunoscută pentru formele sale delicate și motivele decorative unice. Astăzi, satul este singurul loc unde turiștii au șansa să achiziționeze ceramică autentică din România, lucrată manual, într-un decor care te face să simți că ai pășit într-o poveste.

Olari. Sursa foto: Captură video/TikTok
Amintiri prețioase pentru turiști
Pe lângă frumusețea meșteșugului, Olari ascunde și povești fascinante despre evoluția satului și a infrastructurii locale. Una dintre acestea aduce în prim plan modul în care s-a construit drumul principal al satului în perioada comunistă, în urmă cu cinci decenii. Victor Duțulescu, fost angajat al Primăriei Horezu și cantonier al drumului, a păstrat mărturia acestei întâmplări sub forma unui material audio, postat ulterior pe Facebook, care dezvăluie atât presiunile politice ale vremii, cât și implicarea comunității, arată Adevărul.
Potrivit poveștii sale, în zorii unei dimineți, a primit un telefon la ora 5.00 de la vicepreședintele local, fiind implicat indirect într-o conversație cu generalul Constantin Doncea, „ministrul arhitecturii României”. Oficialul, șocat de starea deplorabilă a drumului care lega satele de centrul orașului, a ordonat ca acesta să fie asfaltat în termen de o lună și a trimis echipamente și fonduri. Totuși, banii au fost folosiți de autoritățile vremii în alte proiecte, iar lucrările au rămas neterminate.

Olari ceramică. Sursa foto: Captură video/TikTok
Astfel, Victor Duțulescu a propus ca strada să fie finalizată cu ajutorul localnicilor, mobilizând comunitatea să strângă 10.000 de lei. Cu această sumă au fost aduse 100 de camioane cu balast, iar drumul a fost asfaltat cu efortul și contribuția sătenilor. Ministrul Doncea nu a mai apucat să vadă lucrarea finalizată, murind între timp, dar satul a păstrat pentru generațiile viitoare atât drumul, cât și povestea sa, ca simbol al implicării comunității.
Horezu, un loc desprins din cărțile de povești
Astăzi, Olari este mai mult decât un simplu sat; este un muzeu viu al ceramicii și al tradițiilor românești, un loc unde vizitatorii pot vedea cum istoria, meșteșugul și comunitatea se împletesc armonios. Cei care aleg să petreacă Paștele în această zonă se pot bucura re experiență aparte, în care frumusețea naturii, sunetul clopotelor și atmosfera de sărbătoare se completează cu aroma cozonacilor tradiționali și cu ritmul lent al vieții rurale.