International
SĂ NU UITĂM! Astăzi se împlinesc 75 de ani de la primul val de DEPORTĂRI STALINISTE din Basarabia
Istorii de viață zguduitoare ale celor care au nimerit sub tăvălugul regimului sovietic. Ale celor ce au fost surghiuniți, duși la muncă silnică, mulți dintre care și-au pierdut viața și au rămas să zacă pe pământ străin, ne mai cutremură și astăzi. Tot mai puțini sunt martirii regimului criminal de ocupație.
„Majoritatea reținuților erau copii cu mame sau fără mame”
Elena Tricolici din satul Colibași era copil când a fost ridicată împreună cu familia. Tatăl ei, aflând că vor fi deportați, s-a ascuns, sperând că fără ei familia îi va fi lăsată în pace. „Eu, mama și sora Maria, care avea 13 ani, ne-am dus să dormim la Vasilisa. Pe la 2 noaptea, s-a oprit o mașină la poarta Vasilisăi. Au intrat în casă doi soldați și un ofițer – ne pârâse cineva că suntem acolo. Ce-a fost atunci să nu mai fie niciodată. Nu ne-au lăsat să ne luăm nimic de acasă, pentru că tata a fugit, și așa au hotărât să ne pedepsească. Nici de mâncat, nici de îmbrăcat, nimic. Fratele Vasile era însurat și trăia la casa lui. El ne-a adus la sovietul sătesc două pâini. Ne-au dus la gara, unde ne-au ținut trei zile în vagoane de vite. Se vedea că transportaseră cărbuni cu ele, căci erau tare murdare. Tata, dacă a văzut că ne-au luat pe toate trei, a venit singur la gară. Acolo, în prima zi, majoritatea reținuților erau copii cu mame sau fără mame – îi aduceau cu mașina, îi aruncau în vagoane și îi încuiau. Pe urmă veneau și părinții singuri. Patru suflete am trăit cu cele două pâini timp de 10 zile. Vagonul era ticsit cu oameni - ședeam ca degetele, lipiți CITEȘTE MAI DEPARTE AICI
Recomandările noastre
