S-a întâmplat în Vaslui....Comunitatea este șocată
- Georgeta Petrovici
- 15 noiembrie 2019, 23:58
Un copil a ajuns la spital cu arsuri pe trei sferturi din corp, în urma unui incident casnic. Medicii l-au sedat de urgență și încearcă să îl salveze.
Copilul în vârstă de 3 ani din localitatea Mânzați, comuna Ibănești, județul Vaslui este în stare gravă. El a fost transportat la Spitalul Municipal ”Elena Beldiman”din Bârlad, după ce hainele puse de mama sa lângă sobă au luat foc și au căzut peste el.
Părinții se aflau în acel moment în curte, și au observat abia după ceva timp că le arde copilul, de viu, ca o torță. Ei au reușit să scoată degrabă copilul arzând din cază. cele mai multe arsuri sunt în partea superiopară a corpului.
Cel care a solicitat ajutor din partea echipajelor medicale a fost un vecin al familiei. ”La sosirea echipajului TIM, copilul în vârstă de trei ani prezenta arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului. Copilul a fost intubat și sedat”, au anunțat reprezentanții ISU Vaslui, conform Digi24.
Foto: Adrian Pîclișan