S-a dat startul pentru noul aeroport din București. 11 milioane de pasageri îi vor trece pragul

S-a dat startul pentru noul aeroport din București. 11 milioane de pasageri îi vor trece pragulSursa foto: Arhiva EVZ

Un nou aeroport va fi construit în București, zona de Sud, iar acesta va deservi în fiecare an peste 11 milioane de pasageri și va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri.

Un prim pas a fost făcut de altfel în această direcție, după cum a anunțat edilul Sectorului 4, Daniel Băluță.

„Din punct de vedere al ordinii derulării acestor evenimente, astăzi este gata primul pas”, a transmis acesta.

A fost făcut primul pas pentru construcția unui nou aeroport în București

Noul aeroport îl va depăși în dimensiuni pe cel din Brașov și va include terminale specializate atât pentru pasageri, cât și pentru transportul de mărfuri.

De asemenea, Daniel Băluță a subliniat importanța economică a acestui proiect, care va stimula o dezvoltare semnificativă în zona de sud a Capitalei.

Daniel Băluță, Piața Unirii

Daniel Băluță. Sursa foto: Primăria Sectorului 4

„Din păcate, cel puțin până în momentul acesta, a existat o diferență foarte mare de dezvoltare între nordul Bucureștiului și sudul Bucureștiului. Consecințele acestei polarizări sunt unele extrem de ample.

Pe de o parte, cu traficul în oraș este sufocat. Nordul a devenit victima propriu lui succes, pentru că marea majoritate a locurilor de muncă bine plătite se găsesc în partea de nord a Capitalei”, a declarat Daniel Băluță despre noul aeroport.

Gabriela Firea, convinsă că proiectul va fi inaugurat în scurt timp

Și fostul edil al Capitalei a vorbit despre noul aeroport din București, menționând că acesta este un proiect așteptat de bucureșteni de mai bine de 20 de ani.

De altfel, aceasta a evidențiat că deși s-au făcut foarte puține în această direcție până acum, lucrurile au luat-o pe un făgaș normal și de acum lucrurile se vor desfășura cu rapiditate.

Pasageri

Pasageri. Sursa foto: Pixabay

„S-a vorbit mult despre necesitatea ca Bucureştiul să mai aibă încă un aeroport international pe lângă cel din nordul Capitalei, Otopeni, Henri Coandă.

S-a vorbit mult şi s-a făcut, din păcate, puţin. Mă bucur să fi putut ajuta cât de puţin, şi sper să o fac mai mult în perioada următoare, ca acest proiect să prindă aripi, să prindă contur şi să să fie şi realizat.

Sunt absolut convinsă, că el va fi inaugurat, într-un timp foarte scurt, aş spune chiar record”, a declarat Gabriela Firea despre noul aeroport din București.