S-a aflat secretul rușinos din viața prințesei Kate Middleton, soția prințului William

S-a aflat secretul rușinos din viața prințesei Kate Middleton, soția prințului William

Kate Middletonîntr-o ipostază fierbinte și indecentă la o paradă de modă, unde a fost prezent prințului William.

Amănunte picante din viața lui Kate Middleton, pe vremea când erastudentă, fac furori în Marea Britanie. Acestea au fost relatate într-o carte scrisă de istoricul familiei regale și privesc momente legate de viața tumultoasă de studentă a lui Kate Middleton, felul în care l-a refuzat pe prinț, defileul de modă în chiloți

Robert Lacey, istoricul al casei regale britanice, prezintă modul în care s-au cunoscut William și Kate atunci când erau studenți până la despărțirea lor traumatizantă în timp ce ea lucra pentru Jigsaw. Dar și felul în care William a decis să înse insoare cu Kate.

Catherine „Kate” Middleton a ajuns la Universitatea din St. Andrews în toamna anului 2001. în același timp cu prințul William În 2000, mediile sale îi asigurau lui Kate locul la Universitatea din Edinburgh, dar la care a renunțat atunci când a aflat că prințul William, aflat în Belize, unde făcea exercițîi militare cu gărzile galeze, a primit vestea că mediile îi asigurau locul la St. Andrews pentru a studia istoria artei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia misterioasă a lui Kate

Când s-a aflat public unde va studia William, Kate s-a răzgândit și a decis să aplice la St. Andrews pentru a studia istoria artei, la fel ca William. Prințul William a privit-o pentru prima oară pe Kate, marți, 26 martie 2002. la o defilare de modă îmbrăcată doar în chiloți, sub o rochie de plasă transparentă. Atunci a început relația lor care s-a terminat peste câțiva ani prin căsătorie. Dar nu a fost deloc simplu. deși în vacanțe Kate le-a spus apropiaților că deja l-a întâlnit pe prinț „o dată sau de două ori înainte”.

Kate și William s-au întâlnit de multe ori la micul curs de istorie a artei, locuind în aceeași zona a campusului. Când William s-a întors la „Sallies” la începutul anului 2002, după vacanța de Crăciun, a invitat-o ​​pe Kate să participe la o acțiune pe care o pregătea cu colegul vechi Etonian Fergus Boyd și o altă studentă.

Defilare în în chiloți

Defileul de modă unde William a remarcat-o pe Kate era o acțiune caritabilă de strângere de fonduri pentru familiile celor aproape 3.000 de victime ale atacurilor lui Osama bin Laden din 11 septembrie de la New York anul trecut.

În ultimul moment, Kate a aruncat tricotajele groase pe care i se dăduse să le poarte peste o fustă transparentă. Ea a ridicat fustă deasupra sânilor pentru a crea o mini-rochie transparentă, cu sutienul ei negru și chiloțîi la vedere. William a fost impresionat. „Wow, i-a șoptit el lui Fergus Boyd, Kate e fierbinte!”. La petrecerea de după, William și Kate au fost văzuți sărutându-se. Cei doi s-au mutat apoi împreună într-o casă romantică lângă faimosul teren de golf St. Andrews. În Casă Balgove, Kate a devenit Regina Aga, ea având grijă de o gospodărie pentru trei studenți de sex masculin, unde aveau loc petreceri deosebite.

„Nu vreau să mă căsătoresc până la 28 de ani sau poate 30 de ani”.

La sfârșitul lunii martie 2004, William s-a enervat când a fost întrebat despre planurile sale de căsătorie. „Uite, am doar 22 de ani, pentru numele lui Dumnezeu!. Nu vreau să mă căsătoresc până la 28 de ani sau poate 30 de ani”. El a insistat că nu se poate angaja în căsătorie până la vârsta de 30 de ani. Până în 2006, cuplul se întâlnea de multe ori de ani. Când William a invitat-o ​​pe Kate să i se alăture în acel an la Sandringham pentru prânzul tradițional de Crăciun al familiei regale, ea a refuzat.

A fost prima dată când regina a oferit o astfel de invitație unei „prietene” neoficiale. Kate și-a asumat propria rupere cu tradiția. Ea a spus că va merge la Sandringham în ziua de Crăciun numai când era logodită și dacă avea un inel pe deget. Presiunile nu au funcționau în cazul lui Wiliam. el s-a adresat tatălui și bunicii sale pentru îndrumare.

Reginei îi plăcuse foarte mult de Kate dar i-a spus să nu se însoare, și tatăl său l-a sfătuit-o același lucru. William se bucura de viața unui ofițer al armatei, cu tot ce înseamnă asta, inclusiv alcool. Nu degeaba noul său regiment era cunoscut sub numele de „Booze și Royals”.

Cât a durat despărțirea

În 2007, William a fost văzut dansând sălbatic la Londra în diverse cluburi de noapte și, de asemenea, la Bournemouth.

Pe 11 aprilie a acelui an, Kate a primit un telefon în timp ce se afla la serviciu, iar apoi fosta” lui William a fost văzută distrându-se pe circuitul petrecerilor din Londra. Ea nu a renunțat la prinț. A participat la o cauză caritabilă, o cursă de 20 de mile, pe Tamisa, într-un Dragon Boat cu echipaj exclusiv feminin, pentru a strânge bani pentru ospiciile pentru copii. Misiunea ei a fost de a transmite un mesaj foarte clar și lumii , și unei anumite persoane.

William a înțeles unde îi să inima. La doar zece săptămâni și jumătate de la despărțire, cuplul a fost văzut sărutându-se și dansând îndeaproape la o petrecere în cazarma prințului din Bovington, Dorset.

Un prieten de-al prințului dezvăluia că „William nu a încetat să plângă după Kate de când s-au despărțit. El continuă să spună că este o fată uimitoare și cel mai bun lucru care i se întâmplă”, potrivit retetesivedete.ro.