Rusia verifică presa din fiecare țară. Autoritățile de la Moscova se pâng că unele publicații „distorsionează informațiile”

Rusia verifică presa din fiecare țară. Autoritățile de la Moscova se pâng că unele publicații „distorsionează informațiile”Sursa Wikipedia

Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia a început verificare presei din toate țările, în special din Grecia. Autoritățile de la Moscova spus că unele publicații „dezinformează”.

Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că ministerul are un serviciu de examinare a publicațiilor care scriu lucruri false despre Rusia.

„Am tras concluzii și am trecut de la analiza publicațiilor individuale la compilarea unor recenzii de țară. O serie de astfel de colecții de publicații necredibile despre Rusia au fost deja postate pe site-ul Ministerului de Externe într-o secțiune specială”, a scris ea sâmbătă pe canalul său Telegram .

Zaharova a declarat că Rusia este foarte deranjată de materialele scrise de presa din Grecia. Printre cele mai „izbitoare manifestări de dezinformare”, potrivit diplomatului, se numără prezentarea distorsionată a informațiilor despre ceea ce s-a întâmplat la Bucha, „acuzații fantastice despre presupusul genocid al grecilor ucraineni” de către militarii ruși.

„După ce o veți citi, veți putea să vă asigurați că presa greacă își cântă vioara în orchestra mediatică occidentală condusă de Unchiul Sam, fără a se deosebi prin originalitatea interpretării, dar urmând disciplinat ordinul antirusesc al curatorilor de peste ocean”, a scris ea.

Rusia, scandal cu Italia

Rusia consideră și că presa din Italia duce o campanie anti-Moscova. Autoritățile au denunțat „încălcări ale drepturilor cetățenilor ruși care trăiesc în Italia și o campanie anti-rusă deschisă din partea mass-mediei italiene”, scrie Ambasada Rusiei la Roma, publicând pe profilul său de Facebook paragrafe dintr-un raport al Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova despre „încălcările drepturilor cetățenilor ruși și ale conaționalilor lor în străinătate”, în care se observă „creșterea sentimentelor rusofobe în societatea italiană”.

Cu toate astea, italienii au precizat că nu se pune problema despre o campanie împotriva Rusiei.

„În Italia nimeni nu duce o campanie anti-rusă, presa doar a povestit cruzimile realizate de armata rusă. Încetați cu distorsionarea realității și cu provocările. Italia respectă poporul rus, care nu are nimic de-a face cu alegerile nebunești ale lui Putin, și va continua întotdeauna să îl respecte. Putin trebuie să se așeze la masa negocierilor și să pună capăt acestui război”, a afirmat ministrul de Externe, Luigi Di Maio, după postarea Ambasadei Rusiei la Roma, potrivit „Ria Novosti”. (RADOR)