Rusia își închide spațiul aerian pentru 36 de țări. Ce state se află pe listă
- Emma Cristescu
- 28 februarie 2022, 17:29
Federația Rusă a anunțat că a închis spațiul aerian pentru 36 de țări. Informația a fost făcută public de Agenția Federală de Transport Aerian.
Moscova a a luat o nouă hotărâre pentru mai multe zone din Europa. Agenția Federală de Transport Aerian a anunțat că Federația Rusă a decis să restrictioneze zborurile către companiile aeriene din 36 de țări ale lumii.
„În conformitate cu normele dreptului internațional, ca răspuns la interzicerea de către statele europene a zborurilor cu aeronave civile operate de transportatori aerieni ruși și/sau înregistrate în Rusia, au fost introduse restricții la zborurile transportatorilor aerieni din 36 de state", se spunea în comunicat, informează Interfax.
Statele vizate sunt: Austria, Albania, Anguilla (n. r.: teritoriul britanic de peste mări), Belgia, Bulgaria, Insulele Virgine Britanice, Regatul Unit, Ungaria, Germania, Gibraltar, Grecia, Danemarca (inclusiv Groenlanda, Insulele Feroe și marea teritorială), Jersey , Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Canada, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Finlanda, Franța, Croația, Republica Cehă, Suedia, Estonia.
Aceste zboruri pot fi duse la bun sfârșit doar cu un permis special eliberat de Agenția Federală de Transport Aerian sau de Ministerul de Externe al Rusiei, a menționat agenția.
Una dintre cele mai mari companii aeriene din Rusia a luat o decizie asemănătoare. "Din cauza restricțiilor impuse de autoritățile britanice, Aeroflot suspendă toate zborurile către Londra și Dublin până pe 23 mai 2022", a declarat Aeroflot, membru al alianței internaționale SkyTeam cu Air France-KLM, într-un comunicat.
Uniunea Europeană a decis suspendarea spațiului aerian al uniunii pentru aeronavele înmatriculate în Rusia. Acest tratament îl au și vehiculele deținute sau închiriate de rusi.
Vladimir Putin a răbufnit
Președintele rus a transmis că va închide spațiul aerian pentru companiile aeriene din România. Decizia lui Putin a fost luată după ce țara noastră a aplicat sancțiuni dure Moscovei.
După ce mai multe state au decis să suspende spațiul aerian aeronavelor rusești, autoritățile de la Moscova nu au rămas indiferente.
„În urma deciziilor inamicale ale autorităţilor aeriene ale Bulgariei, Poloniei şi Republicii Cehe, începând cu 15:00 ora Moscovei (12:00 GMT), 26 februarie 2022”, Rusia îşi închide spaţiul său aerian pentru „companiile aeriene ale acestor ţări şi/sau celor care sunt înregistrate acolo”, a anunţat Rosaviatsia, autoritatea rusă de reglementare în domeniu.