Zborurile către și dinspre Kiev au fost anulate. UE livrează ajutor medical de urgență. Toată planeta e cu ochii pe Rusia

Zborurile către și dinspre Kiev au fost anulate. UE livrează ajutor medical de urgență. Toată planeta e cu ochii pe RusiaSursa: Oleksandr Solonenko | Dreamstime.com

State din Uniunea Europeană, printre care și România, au început să livreze echipamente și ajutoare medicale Ucrainei, care a solicitat marțea trecută liderilor internaționali să o sprijine în eventualitatea în care criza ar putea escalada, iar Rusia ar invada teritoriul. Între timp, companiile aeriene Lufthansa și Austrian Airlines și-au suspendat călătoriile către și dinspre Kiev din cauza tensiunilor din zonă.

Ucraina beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, a transmis, sâmbătă, Comisia Europeană, precizând că autoritățile naționale ale statelor membre ale blocului comunitar livrează echipamente medicale Kievului. Deciziile oficialilor vin după ce autoritățile ucrainene au cerut, marțea trecută, Europei să intervină în criza cu care se confruntă.

România livrează ajutor medical Ucrainei

Alături de Franța, Slovenia, Irlanda și Austria, primele state care au contribuit cu ajutoare pentru Ucraina, a intervenit și România, potrivit unui comunicat emis de Comisia Europeană.

Franța a trimis Kievului un spital de campanie, medicamente, câteva sute de corturi, pături și saci de dormit. Celelalte țări au livrat echipamente medicale, asistență suplimentară și generatoare electrice.

În zilele viitoare, liderii europeni vor livra și alte ajutoare medicale către Ucraina.

Comisia Europeană trimite provizii la Kiev

„În urma unei cereri a guvernului Ucrainei pentru asistenţă de urgenţă din cauza ameninţării de continuare a escaladării, Comisia Europeană coordonează livrarea de provizii esenţiale în sprijinul populaţiei civile”, a mai transmis Comisia Europeană.

În altă ordine de idei, cel puțin cinci ambasade, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii, și-au mutat o parte din operațiuni în orașul ucrainean Lviv, la o distanță mică de granița cu Polonia. Și NATO a luat o astfel de decizie, în urmă cu câteva ore.

„Am ordonat aceste măsuri dintr-un singur motiv – siguranța personalului nostru”, a declarat, la începutul săptămânii curente, secretarul de stat Antony Blinken.

Oficialul a „îndemnat ferm” orice cetățean american să părăsească „imediat” Ucraina – un mesaj pe care Washingtonul l-a transmis în repetate rânduri. Mai mult de o duzină de țări le-au spus cetățenilor lor să părăsească Ucraina, inclusiv Marea Britanie și Australia. Germania a emis, sâmbătă, o nouă alertă prin care a anunțat nemții să părăsească statul în regim de urgență.

Companiile aeriene își anulează călătoriile către și dinspre Kiev

De asemenea, companiile aeriene Lufthansa și Austrian Airlines și-au anulat zborurile către și dinspre Kiev, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia. KLM Royal Dutch Airlines a suspendat deja săptămâna trecută zborurile spre Ucraina.

Grupul Lufthansa a anunțat că va suspenda, începând de luni, zborurile către Kiev și Odesa.

„Siguranța pasagerilor noștri și a membrilor echipajului este prioritatea noastră principală în orice moment”, a transmis grupul aerian din urmă.

„Lufthansa continuă să monitorizeze îndeaproape situația și este în contact strâns cu autoritățile naționale și internaționale”, se mai arată în comunicatul emis de compania aeriană, citat de CNBC News.

Zborurile Swiss vor fi și ele suspendate

Lufthansa deține, de asemenea, Austrian, Swiss și Eurowings. Swiss va suspenda, de asemenea, serviciile către Kiev începând de luni până cel puțin pe 28 februarie. Compania aeriană nu survolează Ucraina pentru a ajunge la alte destinații, a declarat un purtător de cuvânt.

Ukrainian International Airlines a transmis, anterior, că va trebui să trimită cinci dintre avioanele sale în Spania după o dispută legată de acoperirea asigurării, dar ulterior a precizat că își operează zborurile conform programului.

Un alt transportator ucrainean, SkyUp Airlines, a transmis că unul dintre zborurile sale cu destinația Ucraina din insula portugheză Madeira a fost nevoit să aterizeze în Moldova la sfârșitul săptămânii trecute, după ce compania care îi închiriază avioanele a spus că transportatorul nu poate intra în spațiul aerian ucrainean.