Rusia intenționează să efectueze 10 teste cu rachete intercontinentale în acest an
- Antonia Hendrik
- 11 ianuarie 2017, 11:25
Ca să nu se lase mai prejos, ca replică la scutul antirachetă din Europa, Rusia intenționează să efectueze cel puțin 10 teste cu rachete balistice intercontinentale (ICBM) în acest an, a anunțat Ministerul rus al Apărării astăzi, informează agenția DPA.
Anul trecut, ca răspuns la desfășurarea de către NATO a unui scut antirachetă în Europa de Est, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că țara dezvoltă ICBM cu capacitate nucleară capabile să depășească orice sistem de apărare.
Rusia susține că scutul antirachetă al NATO, despre care SUA insistă că este în scopuri defensive, reprezintă o amenințare pentru securitatea sa națională.
Tot anul trecut, Rusia a dezvăluit racheta sa balistică termonucleară hipersonică RS-28 Sarmat.
În ultimii ani, tensiunile dintre Rusia și Occident s-au ridicat la un punct fără precedent de la Războiul Rece, mai ales provocate de conflictul din Ucraina, informează unimedia.info.