Exclusiv. România și noul Consiliu pentru Pace al lui Trump. Ștefan Popescu: „Este o inițiativă la care nu se poate spune nu”

Exclusiv. România și noul Consiliu pentru Pace al lui Trump. Ștefan Popescu: „Este o inițiativă la care nu se poate spune nu”Stefan Popescu. sursa: Facebook

România a primit o invitație oficială din partea administrației de la Washington de a face parte din noul Consiliu pentru Pace, un organism internațional pe care oficialii din Statele Unite, în frunte cu Donald Trump, îl promovează ca o platformă de gestionare a unor dosare sensibile de securitate globală și de negociere pentru pace. 

Într-o scrisoare adresată președintelui României, Nicușor Dan, Donald Trump îl invită să desemneze un reprezentant autorizat pentru a participa la reuniunile Consiliului și să adere la Carta acestuia. Liderul american descrie organismul drept „unic”, fără precedent în istorie, și promite o listă oficială a membrilor în perioada imediat următoare. 

Ce este Consiliul pentru Pace 

Noua construcție diplomatică propusă de Washington are la bază un mecanism inițial conceput pentru a coordona fazele post-conflict din Fâșia Gaza și pentru a supraveghea respectarea încetării focului și reconstrucția regiunii. Administrația americană a anunțat apoi și intenția de a extinde mandatul organismului și la alte dosare, precum conflictul din Ucraina și tensiunile din Venezuela

Consiliul are ca obiectiv inițial gestionarea reconstrucției și demilitarizării Gazei după război, parte a unei strategii americane de „pace în etape” coordonate direct de Washington

Într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, Ștefan Popescu, analist în politică externă, a specificat faptul că „acest consiliu este o organizație dominată de Statele Unite ale Americii, așa cum au mai existat și alte organizații regionale create de unele mari puteri, unele mai funcționale, altele mai puțin funcționale”. 

El vede invitația adresată României de a se alătura Consiliului pentru Pace ca pe un eveniment ce marchează un moment diplomatic important. Țara noastră ar putea fi plasată „într-un mecanism de securitate globală promovat de Washington, care are potențialul de a modela negocieri în crize internaționale”, a punctat Ștefan Popescu.  

Se ocolesc structurile tradiționale? 

Potrivit analistului, inițiativa americană reflectă acum o „dezangajare parțială de organismele multilaterale tradiționale”. Ștefan Popescu este de părere că „în același timp, este vorba despre un anumit tip de dezangajare față de Organizația Națiunilor Unite, de exemplu, o organizație care, de altfel, este deja pusă sub un control semnificativ al Statelor Unite ale Americii, dar care nu înseamnă în mod necesar și un angajament real în securitatea statelor participante”.

El subliniază că invitarea României în Consiliu are legătură cu prioritățile strategice majore ale Washingtonului, în special dosarul ucrainean, unde Bucureștiul are interese directe.

„Invitarea României cred că este legată direct de intenția Consiliului de a se ocupa de dosarul ucrainean, având în vedere proximitatea noastră și interesele directe pe care le avem”, a decarat Ștefan Popescu.

Cine a fost invitat și cine nu

invitațiile au fost trimise unui număr larg de state, aproximativ 60 de țări sunt pe listă, însă componența finală nu este încă publică. Printre țările confirmate se numără Franța, Germania, Marea Britanie, Italia sau Turcia, în timp ce altele din Europa de Est, precum Estonia, Letonia și Lituania, par să fi fost omise de pe listă în această fază. 

Din perspectiva lui Ștefan Popescu, faptul că România se numără printre statele invitate, Bucureștiul poate avea de câștigat. Analistul este de părere că în acest fel țara noastră se poate apropia de cea mai puternică putere militară și economică a lumii.

„Pentru România, există un anumit beneficiu, este o inițiativă la care, realist vorbind, nu se poate spune nu, mai ales având în vedere blocajul încă existent în dialogul la cel mai înalt nivel cu Statele Unite ale Americii”, a punctat Ștefan Popescu.

Riscurile nu sunt excluse

În ceea ce privește posibilele riscuri pentru Uniunea Europeană, analistul avertizează că există deja o tensiune între interesele europene și cele ale Washingtonului. 

„Pot exista riscuri, pentru că nu este greu de anticipat că toate statele europene invitate vor da curs acestei inițiative a Washingtonului, inițiativă care pune, practic, o organizație sub controlul direct al Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre o instituție care ocolește complet rolul organizațiilor internaționale tradiționale, inclusiv al celor de factură occidentală, iar aici vor putea să apară unele discuții, unele conflicte”, a mai declarat Ștefan Popescu.  

De asemenea, media internațională a tras deja un semnal de alarmă referitor la costurile și la implicațiile politice ale noii structuri. De exemplu, un loc „permanent” în Consiliu ar putea implica contribuții financiare foarte ridicate din partea țărilor participante, ceea ce ar putea schimba dinamica cooperării internaționale pe dosare sensibile.

3
1