România paralelă. Certificatul Verde nu se aplică senatorilor și deputaților

România paralelă. Certificatul Verde nu se aplică senatorilor și deputațilorsursă: arhivă

Cu toate că prezentarea certificatului verde a devenit obligatorie pentru clienţii cafenelelor şi restaurantelor, această măsură a fost respectată doar parțial în cazul bufetelor, cafenelelor sau restaurantului din interiorul Palatului Parlamentului, mai ales când a fost vorba de verificarea deputaţilor şi senatorilor.

În ziua demiterii guvernului Cîţu, restricţiile anti-COVID au fost parţial respectate în Parlament.

Unii angajaţi au recunoscut sub anonimat, că s-au temut ori nu şi-au permis să solicite clienţilor-parlamentari respectivele certificate.

Bufetul-hol care face legătura între Cameră şi Senat, sau bistroul de la Senat au devenit, încă de anul trecut, un reper al celor care caută scuze să nu poarte mască şi preferă să se înghesuie la mese.

Dezbaterea moţiunii de cenzură care a dus la căderea guvernului Florin Cîţu s-a desfăşurat în condiţii de pandemie severă: În Bucureşti, rata de infectare cu COVID-19 a depăşit deja pragul de 10 la mie. Sau 1%.

Cumva matematic, 4-5 dintre cei 330 de deputaţi şi 135 de senatori câţi numără Parlamentul şi prezenţi, teoretic, la moţiune, ar fi putut fi infectaţi în acel moment când România cunoştea un nou record de infectări în vreme ce, pentru prima oară de la începutul pandemiei, la Terapie Intensivă nu mai era niciun pat liber.

„Nu îndrăzneşte nimeni să-mi ceară paşaportul”

Conform noului set de restricţii recent impuse, cei care intră în cafenele sau restaurante trebuie să prezinte certificatul de vaccinare. În Parlament, aceste restricţii s-au lovit, de luni dimineaţă, de un impediment: unii angajaţi ai bufetelor şi cafenelelor care funcţionează în incinta Senatului ori a Camerei Deputaţilor pur şi simplu „nu şi-au putut permite” sau au fost prea timoraţi să solicite deputaţilor ori senatorilor respectivul document.

„În general, pe unde mă duc, nu îndrăzneşte nimeni să-mi ceară paşaportul. Şi foarte bine că nu au făcut-o!”, a declarat, pentru Digi24.ro, senatoarea Diana Şoşoacă.

Unii angajaţi au recunoscut, de asemenea, sub anonimat, că nu au curajul să ceară certificatul verde deputaţilor şi senatorilor.

Şoşoacă a refuzat să poarte mască pe durata dezbaterii moţiunii şi a mai precizat că, până acum, nimeni din Parlament nu i-a solicitat, la bufet ori restaurant, certificatul Covid.

Diana Șoșoacă l-a atacat pe Florin Cîțu în timpul discursului pe care ea l-a susținut la Parlament „Nu mi s-a solicitat. Oricum, eu am tot timpul în mână Constituţia României. Dacă îmi solicită cineva paşaportul verde, le arăt Constituţia”, a spus Diana Şoşoacă.

Clienţilor restaurantului de la subsolul Camerei Deputaţilor li se solicită, la intrare, certificatul Covid. Verificarea se face însă doar pe jumătate, inclusiv pentru non-parlamentari: documentul trebuie doar prezentat unui funcţionar al Parlamentului, fără ca certificatul să fie şi scanat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News