Ludovic Orban a demisionat de la șefia Camerei Deputaților. Documentul a ajuns la Florin Cîțu
- Ionel Sclavone
- 27 septembrie 2021, 11:25
Ludovic Orban și-a depus demisia din funcția de președinte al Camerei deputaților, așa cum a anunțat după ce a pierdut alegerile pentru șefia PNL.
Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a ținut să arate că este un om de cuvânt și a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El nu a înaintat, însă, documentul la instituția pe care o conducea, unde ar fi intrat în vigoare imediat, ci la partid. Orban și-a prezentat actul de demisie în fața noului președinte Florin Cîțu, dar va rămâne în continuare în funcție, până când va decide Florin Cîțu.
Fostul șef al PNL a trimis un consilier, cu actul de demisie, la sediul PNL din Modrogan, ca să-l înregistreze la biroul noului președinte al partidului.
În aceste condiții, cel care va decide când va pleca Ludovic Orban de la conducerea Camerei Deputaților va fi Florin Cîțu. Or, acesta nu este prea grăbit să dea curs demisiei lui Orban deoarece PNL ar putea pierde șefia Camerei. Cîțu va ține demisia la sertar până când va reuși să negocieze o nouă majoritate parlamentară în jurul PNL.
Orban și-a dat demisia la partid
Ludovic Orban a anunțat că-și va depune mandatul de președinte la Camera Deputaților, luni dimineață. Doar că, a precizat fostul lider liberal, nu-l va depune la Camera Deputaților, ci la partid. Astfel demisia sa va intra în vigoare doar atunci când va dori Florin Cîțu să o trimită al Parlament.
„Luni, la 9, președintele PNL va avea demisia mea la dispoziție, cu posibilitatea de a o înainta când consideră că există posibilitatea refacerii majorității și a câștigării funcției de președinte al Camerei de PNL, cu alt candidat. Dacă eu îmi depun luni demisia la Cameră, marți sau miercuri se organizează alegeri pentru funcția de președinte al Camerei”, a declarat Ludovic Orban.
„Demisia e un act unilateral, decizia mea e irevocabilă, dar eu sunt membru al PNL și nu vreau să creez șansa să se aleagă Ciolacu președinte al Camerei sau alt PSD-ist care va candida. Dacă se fac alegeri la Cameră azi, PNL nu are nicio garanție că poate păstra președinția Camerei. Dacă se fac alegeri azi, se alege PSD în fruntea Camerei. Eu nu fac cadouri PSD, de-aia demisia e la dispoziția lui Florin Cîțu, pentru a opera când avem garanția că funcția rămâne la PNL”, a declarat duminică Ludovic Orban.