Într-un comentariu anterior am reprodus reacțiile cititorilor de pe cristoiublog.ro la Discursul ținut de Klaus Iohannis cu prilejul Ședinței de bilanț a SRI pe 2014. Subliniam faptul că mulți cititori au remarcat absența unei poziții explicite și explicate a noului Președinte față de o realitate evidentă și controversată cum e SRI din această perioadă. Am constat nu fără surprindere – deoarece eram sigur că așa se va întîmpla – o imagine publică primejdioasă a lui Klaus Iohannis care-și croiește drum în opinia națională.

Nu m-a surprins, pentru că:

1. Deja comentatori și membri ai societății civile care au întreținut Mitul Miracolului din 16 noiembrie 2014, un Mit de presă înapoiată, pentru că nici măcar în România lui Harap Alb nu mai există miracole, ci doar cel mult surprize sau lovituri electorale, îl  împung cu cornițele pe la Imperator pentru ipostaza de Președinte de Protocol.

2. De ceva vreme avertizez că, prin refuzul de a comunica, noul Președinte face o excepție în lumea de azi, marcată de dialogul politicianului cu Poporul, internetul, media tradițională desacralizînd orice funcție în stat, inclusiv cea de Împărat.

Aleg dintre comentariile dedicate Discursului lui Klaus Iohannis la Bilanțul SRI:

Speranţa Pop: „Bla, bla, bla, bla... bla, bla, bla... Dacă nu este soţia să-l ţină de mînă nu are inspiraţie şi atunci citeşte ce i se pune sub nas... Este persoana ideală pentru servicii, în sensul că serviciile pot lucra cum doresc, ele vor conduce ţara în cei cinci ani. Ce fel de Preşedinte este acesta cînd nu-l interesează ce se întîmplă în ţara lui?... Toată preocuparea lui de pînă acum este să facă turism şi să-şi introducă soţia în lumea bună...”

Violeta Culcescu: „Un discurs scris de consilieri şi prin care nu transmite nimic. El doar l-a citit şi cred că era cu gîndul la petrecerea de la Sinaia a principesei! Oricum, din ce am văzut, omul iubeşte luxul, sindrofiile şi plimbările. Şi să fie liniştit că n-o să fie deranjat 5 ani, vrea şi guvernul lui: pentru asta se luptă binomul... Nu cred că există în lumea asta, un preşedinte care nu face nimic şi lumea să-l crediteze cu 60-70%! Asta spune multe despre noi ca naţie...”

Nicu Voicu: „Cred că s-ar fi exprimat mai bine pînă şi o lingură de lemn. Iohannis nu este capabil să comunice pentru că nu-l ajută intelectul. În schimb este foarte fericit, are chiar orgasme multiple în vizitele pe care le face ba la Patriarhie şi biserici, ba la ziua fostului rege, ba la vreo luare de moţ... Ne-am pricopsit cu aşa un Preşedinte. Pînă să termine de spus o frază, adorm şi el şi ascultătorii. Cît despre schimbările promise în campanie, sloganul său a devenit «România lucrului bine nefăcut»”.

Florin Mihăiţă: „Ca de obicei, nimic... declaraţiile lui Iohannis sînt adevărate antologii de truisme citite cu un accent ciudat... singurul moment original a fost cel în care a cîntat «Deşteaptă-te române»... în rest, «mulţumim Eminescu!»”

Valeria Vall: „Discursul este plat, preşedintele nu are idei, propuneri. Totuşi, ceva trebuie subliniat: neavînd idei novatoare, nici nu o face pe deşteptul, ceea ce ar fi şi mai periculos! Nu forţează nota impunîndu-şi idei mai mult sau mai puţin improvizate, pe care subalternii, după obiceiul locului, le-ar fi preluat chiar dacă erau catastrofale. În definitiv, SRI trebuia să fie discret, şters, dar eficient şi să servească doar interesului public.

Dar se aştepta cineva de la preşedintele Iohannis la idei novatoare? Asta se întîmplă cînd ajunge preşedinte un militant remarcabil, care ani de-a rîndul s-a preocupat pentru schimbări revoluţionare în ţară, avînd proiecte, idei. Aproape toţi preşedinţii pe care i-am avut au fost, la primul mandat, candidaţi fixaţi în pripă, iar al doilea mandat a fost o consecinţă a puterii ce o dobîndiseră. «Democraţia originală» a lui Iliescu a fost să-şi aranjeze pentru el o pensie fericită, Constantinescu s-a risipit în clişee. Băsescu a avut inteligenţa să facă echipe cu personalităţi capabile să reformeze diferite domenii, dar în ce ţinea de el, adică în politica abilă de a introduce reformele, a eşuat.

Domnul Iohannis a devenit preşedinte în pripă, fără să se fi pregătit pentru asta, pur şi simplu a fost o succesiune de întîmplări discutabile. De la el nu inventivitate am aşteptat, ci caracter, temeinicie, metodă. Însă metoda fără obiect este egal cu zero. Preşedintele trebuie să iasă din aparenta imobilitate, trebuie să găsească specialiştii competenţi (pe care nu-i va găsi în marele PNL) şi să se pună pe treabă!”

Carmen Cujba: Ce a vrut să spună n-am prea înţeles. Am înţeles însă că le-a mulţumit pentru trimiterea lui la Hotelul Cotroceni pentru un sejur de 5 ani all inclusiv: masă, casă, plimbări, shopping, maşini, perdeluţe, poze cu dude etc. toate pe banii idioţilor utili. Şi încă ceva: am început să mă întreb dacă nu cumva KI este ofiţer acoperit. La cît este de mototol ai crede că nu, dar poate tocmai de aceea.”

Poziția adoptată de noul președinte în cazul Dan Șova a stîrnit nemulțumirea multor fani. Nu întîmplător, alți doi politicieni – amîndoi disputîndu-și electoratul DNA –, Traian Băsescu și Monica Macovei, s-au grăbit să-l atace în speranța unui profit electoral. În consonanță cu acest public, iscălitorii din presa pînă azi proprezidențială au avut revelația omului trezit din somn sau din beție:

Klaus Iohannis nu reacționează prompt la provocările realității, ba mai mult, și-a făcut o agendă paralelă cu agenda realității românești.

Toate mustrările aduse lui Klaus Iohannis izvorăsc dintr-o neînțelegere.

Practic, Klaus Iohannis a avut două campanii electorale net diferite.

Una de pînă la primul tur și alta între cele două tururi.

Pînă la primul tur, Klaus Iohannis a dat curs unui program prezidențial amintind izbitor de cel al lui Ion Iliescu: un președinte pentru liniștea noastră, disociere clară de stilul Traian Băsescu, asumarea unei președinții situate deasupra partidelor, prin concretizarea sintagmei Președintele tuturor românilor, strategia lui Pas cu pas.

Între cele două tururi, sfătuit și de Structuri, Klaus Iohannis a împrumutat accentele de program și de stil ale lui Traian Băsescu: supralicitarea rolului anticorupției în viața social-politică a țării, agresivitatea față de PSD, punerea la îndoială a Parlamentului.

După victoria în alegeri, Klaus Iohannis s-a întors la Programul de dinaintea primului tur, program care corespunde nu numai unei viziuni, dar și unui fel de a fi.

Păstrarea într-o neutralitate a tăcerii majestuoase ține mai întîi de viziunea asupra Președintelui.

Potrivit lui Klaus Iohannis, președintele trebuie să fie al tuturor românilor și, prin asta, al tuturor partidelor.

Prin urmare, orice atac la un partid riscă să pună la îndoială postura de mediator.

Viziunea asta își are temeiul nu numai în reacția la președinția lui Traian Băsescu, dominată de conflicte, dar și în personalitatea lui Klaus Iohannis. Traian Băsescu a dus o politică de conflicte și pentru că el se simte în elementul lui cînd vine vorba de un conflict și, prin urmare, conflictul îl avantajează. Pe Klaus Iohannis conflictul nu-l avantajează. Are, așadar, tot interesul să nu intre în conflicte. Sondajele de opinie dovedesc că-i stă mult mai bine acolo, în Dealul Cotrocenilor, ca pe un pisc constituțional, decît în Valea mlăștinoasă a politicii moldo-valahe.

De unde vine însă nemulțumirea tot mai mare a electoratului de Dreapta?

1. Din practic inexistenta preocupare pentru comunicare din partea stafului de la Cotroceni. Da, Președintele nu-și poate permite să se pronunțe asupra vieții noastre social-politice cu  hărnicia unui publicist. Consilierii, mai ales consilierea responsabilă cu presa, o pot face. Din nenorocire, Tatiana Niculescu Bran ambiționează să-l concureze pe Klaus Iohannis în materie de tăceri imperiale. De aici impresia de Administrație prezidențială cu sediul off shore și nu pe teritoriul național.

2. Nu atît din detașarea de conflictul cu Victor Ponta, cît mai ales din agenda paralelă a lui Klaus Iohannis. Dacă Klaus Iohannis ar sta la Cotroceni fără să facă nimic în spațiul public, românii ar fi convinși că el lucrează, fie și pe ascuns. Klaus Iohannis are însă o activitate intensă în plan protocolar. Participarea la recenta sindrofie Regală e una dintre ele. Riscantă și pentru că nu era o sindrofie a lui Mihai I, ci a fiicei și ginerelui lui Mihai I. Au fost multe altele momentele în care Klaus Iohannis a lăsat impresia unui președinte de protocol cu nostalgii de Monarh constituțional. Tema Primei Doamne s-a înscris între aceste preocupări. Avîntul cu care participă la fapte strict protocolare, cu substanțială ceremonie, cu meterhanea și dorobanți, dă naștere unei imagini catastrofale:

Un președinte cu o agendă depărtată de agenda actualității, un Președinte care plutește Imperial peste o provincie pierdută la marginea Europei.