România, la baraj pentru Cupa Mondială 2026. Toate scenariile după victoria cu Austria
- Maria Dima
- 13 octombrie 2025, 07:51
Sursa foto: Captură videoNaționala României a obținut duminică seară o victorie importantă în fața Austriei, scor 1-0, pe Arena Națională, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Tricolorii au ajuns astfel la 10 puncte după șase meciuri și ocupă în acest moment locul trei în Grupa H, la trei puncte de Bosnia și la cinci de Austria.
Rezultatul le dă românilor șansa de a lupta pentru poziția a doua, care oferă acces la barajul pentru calificarea la CM 2026. Obținerea locului doi depinde însă de câteva scenarii precise, potrivit digisport. ro.
Ce trebuie să facă România pentru locul doi
Pentru a fi sigură de poziția secundă, România trebuie să câștige următoarele două meciuri: pe 15 noiembrie, în deplasare cu Bosnia, și pe 18 noiembrie, acasă, cu San Marino. În plus, Bosnia nu trebuie să învingă Austria în ultima etapă.
Există și scenarii alternative: dacă România obține șase puncte în ultimele două partide, iar Bosnia câștigă cu Austria, dar România câștigă la scor cu San Marino, atunci cele două echipe ar ajunge la egalitate de puncte, câte 16. Diferența s-ar stabili după golaveraj: în prezent, Bosnia are +8, România +5.

Campionatul Mondial de fotbal 2026. Sursa foto: FIFA
Chiar și în cazul unui egal cu Bosnia, tricolorii păstrează șansele la locul doi, cu condiția să câștige clar meciul cu San Marino și ca Bosnia să piardă cu Austria.
Indiferent de rezultatul final în grupă, România va participa la barajul de calificare la Cupa Mondială, grație câștigării grupei din Liga Națiunilor. Totuși, obținerea locului doi ar putea aduce echipei un adversar mai accesibil în semifinală, ceea ce ar crește șansele de a ajunge la turneul final.
Rezultatele și programul complet al Grupei H

Clasament. Sursa: FRF
21 martie
Cipru – San Marino 2-0 România – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1 San Marino – România 1-5
7 iunie
Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0 Austria – România 2-1
10 iunie
România – Cipru 2-0 San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
Austria – Cipru 1-0 San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2 Cipru – România 2-2
9 octombrie
Austria – San Marino 10-0 Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
San Marino – Cipru 0-4 România– Austria 1-0
15 noiembrie
Cipru – Austria Bosnia și Herțegovina –România
18 noiembrie
Austria – Bosnia și Herțegovina România – San Marino