România, între statele UE cu cele mai mari accize la motorină
- Bianca Ion
- 23 martie 2026, 23:30
carburanți. Sursa foto: FreepikRomânia se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, situație care pune presiune pe transportatori și ridică probleme pentru transportul de marfă și cel al elevilor navetiști, potrivit Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).
Avertisment privind blocaje în transportul de marfă și elevi
Reprezentanții transportatorilor atrag atenția că nivelul actual al costurilor face dificilă respectarea contractelor în derulare, iar efectele ar putea deveni vizibile în perioada următoare.
„Transportatorii de marfă sunt prinşi în nişte contracte făcute la început de an şi există riscul să nu-şi poată onora aceste prestări de servicii, să nu mai ajungă marfa la raft. Un alt risc major este ca elevii preuniversitari, în jur de 500.000, care fac naveta zilnic cu transportatorii de persoane, să nu mai ajungă la şcoală, deoarece acest preţ nu poate fi transferat în marjă. Marjele în transport sunt undeva la 2-5%. De aceea, cred că este momentul ca Guvernul României să intervină într-un fel, uitându-ne ce fac celelalte ţări din jurul nostru şi Uniunea Europeană", a menţionat Beniamin Lucescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de IMM România.
Transportul elevilor din România, în pericol din cauza costurilor
În ceea ce privește transportul școlar, situația este considerată și mai sensibilă, fiind vorba despre un serviciu public unde ajustarea tarifelor este dificilă.
„Modificarea lui durează foarte mult şi există riscul să nu mai existe bani pentru pornirea autobuzelor care să ducă elevii la şcoală dimineaţa. Nu săptămâna aceasta, nu săptămâna viitoare, dar există acest risc şi sunt în jur de 500.000 de elevi preuniversitari care fac naveta gratuit. Există acel instrument prin care statul achită ulterior transportul operatorilor şi există acest risc să nu mai putem duce elevii la şcoală. Eu vă spun ce transmit operatorii de transport din sector”, a adăugat el.

Transportatori. Sursa: Arhiva EVZ
România, între statele UE cu cele mai mari accize la motorină
Președintele FORT a evidențiat diferențele dintre România și alte state europene în ceea ce privește nivelul accizelor și prețurile la pompă.
„Avem undeva în jur de 560 de euro la mia de litri. Ţări din jurul nostru, Bulgaria - 340 de euro la mia de litri acciză, Polonia - 360 euro. Germania stă mult mai bine ca noi, are 470 de euro la mia de litri. Directiva europeană spune că minimumul este de 330 de euro la mia de litri. Deci, la ora actuală, România are una dintre cele mai scumpe accize din Uniunea Europeană. Apoi, în ceea ce priveşte preţul pe litru, avem foarte multe ţări care sunt sub noi ca nivel de cost. Slovenia - 7,7 lei, într-adevăr au intervenit şi au un preţ determinat.
Bulgaria, fără ca statul să intervină, este cu aproximativ 1 leu sub noi, undeva la 8,8 lei/litru la motorină. Italia a intervenit, statul a scăzut acciza cu 25 de cenţi şi, la ora actuală, au motorina mai ieftină ca noi, în jur de 9 lei. Deci şi în acest caz suntem tot printre primele ţări din Uniunea Europeană cu cel mai mare preţ la motorina standard. Astăzi este 9,85 lei, cea mai ieftină motorină standard la pompă", a adăugat preşedintele FORT.
Transportatorii spun că așteaptă măsuri rapide din partea autorităților, în lipsa cărora nu exclud organizarea unor proteste. „În discuţiile cu transportatorii există o intenţie de a organiza proteste, dar noi aşteptăm să se intervină săptămâna aceasta. Aşteptăm o intervenţie din partea Guvernului", a mai spus reprezentantul organizaţiei.