România este tot mai aproape de aderarea la spațiul Schengen. Care este pasul final pe care trebuie să îl facă țara noastră

România este tot mai aproape de aderarea la spațiul Schengen. Care este pasul final pe care trebuie să îl facă țara noastră

Eurodeputatul Victor Negrescu spune că România a îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la Schengen și că țara noastră ar trebui să ceară cât mai curând un vot în Consiliu. Afrimațiile sunt susținute și de Comisarul European, Ylva Johansson, care a declarat că țara noastră este pregătită să fie membru cu drepturi depline.

România și-a prezentat din nou argumentele pentru o integrare cât mai rapidă în spațiul Schengen. „Am prezentat Comisarului European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, în cadrul unei întâlniri avute la Strasbourg, argumentele pentru o integrare de urgență a României în spațiul Schengen.

Pe lângă faptul că respectăm toate criteriile de mulți ani, eforturile țării noastre în contextul crizei din Ucraina demonstrează că putem asigura protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene“ , a scris eurodeputatul Victor Negrescu, pe pagina sa de Facebook.

Asistență la frontieră

România va primi asistență pentru securizarea frontierelor. „Doamna Comisar, membră a Partidului Social-Democrat din Suedia, s-a declarat o susținătoare a aderării României la Schengen, mulțumind încă o dată românilor pentru modul în care gestionează criza refugiaților din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia Europeană va trimite în România sute de angajați Frontex și tehnică specifică pentru a sprijini securizarea frontierelor și este dispusă să asiste România, dar și Republica Moldova, în acest sens. Ne-am propus ca împreună să facem demersuri active pentru realizarea acestui obiectiv în baza unui calendar prestabilit“, a mai spus Victor Negrescu.

Comisarul european declara, la finalul lunii februarie, că România este pregătită să intre în Spațiul Schengen.  „Sper să se întâmple curând. Comisia, după cum ştiţi, de zece ani, a făcut aprecierea că România este pregătită pentru Schengen şi împărtăşim aceeaşi părere şi încercăm să împingem Consiliul spre pasul următor pentru că este timpul ca România să fie un membru Schengen deplin“, a declarat Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Vama Siret.

România trebuie să ceară votul

Victor Negrescu susține că România trebuie să ceară un vot în Consiliu pe tema intrării în spațiul Schengen. „Cu această ocazie, am clarificat și mitul susținut de unii conform căruia un vot negativ în Consiliu înseamnă o nouă evaluare. România poate supune la vot aderarea la spațiul Schengen fără să se teamă de o nouă evaluare în cazul unui vot negativ. Țara noastră urmează să fie evaluată din nou, doar după aderarea la spațiul Schengen, în baza noilor normative aprobate în procesul de reformă a acestei zone.

România a intenționat de zeci de ori să supună la vot aderarea la spațiul Schengen, dar de fiecare dată a retras solicitarea din cauza acestei temeri de reevaluare. Este timpul ca România să meargă până la capăt pentru obținerea acestui deziderat și să solicite un vot în Consiliu“, a mai scris eurodeputatul.