Rogobete, despre spitale: În documente, toate par ok şi în regulă, în realitate stăm mai prost

Rogobete, despre spitale: În documente, toate par ok şi în regulă, în realitate stăm mai prostAlexandru Rogobete. Sursa foto: Facebook/Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a anunțat că în următoarele două-trei săptămâni va primi și va publica rezultatele celui mai amplu control realizat din 1989 până în prezent în toate unitățile sanitare care au cel puțin o sală de operație. „În documente, toate par ok şi în regulă, în realitate stăm mai greu, mai prost cu organizarea şi cu respectarea regulilor”, a spus acesta, la un post TV.

Alexandru Rogobete: „Lucrurile nu sunt în regulă, aşa cum mi se prezenta”

Ministrul Sănătăţii a spus că aşteaptă, în următoarele două-trei săptămâni, rezultatele celui mai amplu control realizat din 1989 până acum în toate unităţile sanitare cu cel puţin o sală de operaţie.

Rogobete a afirmat că datele preliminare ale controlului indică închiderea a peste 20 de clinici și aplicarea unor sancțiuni severe în cazul altor peste 30 de unități. „Deci lucrurile nu sunt în regulă, aşa cum mi se prezenta, şi că de ce trebuie să fac controale”, a mai spus acesta, la Medika TV.

Principalele nereguli descoperite

El a spus că principalele nereguli identificate țin de nerespectarea normativelor privind infrastructura.

„Spaţii inadecvate, minimum necesar de echipamente şi lista continuă. Eu vă mai spun ceva în care chiar cred şi aceasta a fost gândirea când am dispus acest control. Nu trebuie neapărat privit ca pe un control, ci ca pe o mapare a lucrurilor, să ştim cum stăm. Pentru a putea acţiona şi pentru a putea corecta ceva trebuie să ştii realitatea, or realitatea nu poţi să o ştii decât dacă echipa de control se duce la faţa locului. În documente, toate par ok şi în regulă, în realitate stăm mai greu, mai prost cu organizarea şi cu respectarea regulilor”, a explicat Rogobete.

Spital

Spital. Sursa foto: Freepik

Controlul va avea un rol preventiv

Ministrul consideră că această acțiune de control are un rol preventiv, unul care nu a mai fost realizat în România, şi a explicat că acele clinici care primesc măsuri de conformare și își rezolvă problemele își pot relua activitatea.

„Eu nu spun că după controlul ăsta nu o să mai existe drame, pentru că, până la urmă, medicina este asociată cu complicaţii, nu pot fi eliminate în totalitate, dar vreau să ştiu măcar că, dacă se întâmplă, Doamne fereşte, o nouă dramă undeva, clinica respectivă respecta toate normativele şi că, din punct de vedere administrativ, totul era în regulă”, a mai spus acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News