Rinul și Dunărea, diagnostic politic și istoric. Tentația neutralității. Ce rol au avut aceste două fluvii în apariția unor state cu plan similar și destine diferite?

Rinul și Dunărea, diagnostic politic și istoric. Tentația neutralității. Ce rol au avut aceste două fluvii în apariția unor state cu plan similar și destine diferite?

Rinul și Dunărea - arterele albastre ale Europei. Cine a vrut să le unească?

Rinul și Dunărea sunt cele două mari artere albastre ale Europei. Au făcut parte în Imperiul Roman, din teritoriul acestei forțe, dar ulterior, Evul Mediu le-a dat o importanță deosebită, care a mers până în plină epocă modernă. A fost tentant pentru forțele Europei să fie controlat nu doar cursul lor ci și gurile de vărsare ale acestora.

Astăzi, avem Canalul Rin-Main-Dunăre, un canal modern, care reprezintă un fel de magistrală albastră europeană de la Marea Nordului, la Marea Neagră. Primul care a avut ideea săpării unui canal navigabil între Rin și Dunăre a fost Carol cel Mare. Acesta a abandonat însă planurile deoarece tehnica nu evoluase suficient iar sezoanele ploioase au îngreunat posibilitatea de a se tasa malurile de pământ și a se menține ritmul de săpare al albiilor.

Dacă Rinul a fost mai bine descris de geografii antici și medievali, Dunărea a fost greșit localizată ca izvorând din Balcani, din Peninsula Istria, numită așa, tocmai datorită posibilei guri de izvor a Dunării. În fapt, Dunărea pornea din sudul Germaniei de azi, din Munții Pădurea Neagră pentru a se vărsa tot în Pădurea Neagră, Caraorman. Rinul are două brațe, iar delta este în Olanda, iar Dunărea are trei brațe, iar delta ei este în România.

Gurile Rinului și Dunării. State neutre veșnic?

Dacă Olanda se constituie ca stat independent în 1609, prin denumirea de Provinciile Unite Olanda sau Țările de Jos (Niederland/Nederlands), era totuși un pericol ca Rinul să aibă guri de vărsare controlate ori de francezi, ori de germani.

Dunărea avea gurile pe teritoriul Dobrogei, controlate din 1417 de Imperiul Otoman, iar din secolul XVIII, cu posibilitate de acces din partea Rusiei Țariste.

Așsa se face că la finalul războaielor napoleoniene, apare Belgia, iar la finalul Războiului Crimeii, când Sudul Basarabiei care oferea acces Rusiei la Dunăre este dat Moldovei, care avea suzeranitate otomană, puterile europene întâlnite în conclavul păcii de la Paris, la 30 martie 1856, au decis ca la gurile Dunării să existe asemeni Belgiei, un stat unit formal din Țara Românească și Moldova. Asta pentru ca nici Austria, nici Turcia și nici Rusia să nu controleze complet Dunărea la vărsare.

Evident, Gurile Dunării vor fi puse ulterior sub controlul Comisiei Europene a Dunării, dar așa cum Belgia, Olanda vor fi state tampon la Rin, viitoarea Românie să fie stat tampon la Dunăre.

Atât României, cât și Belgiei, li se gândise, asemeni Elveției un soi de statut de neutralitate. Dacă Belgia va deveni putere colonială, România unită la 1859, va încerca să se extindă prin unirea teritoriilor locuite de români și răpite în secolele XV-XVII, XVIII, XIX.

Istoria va vedea cât din planurile inițiale s-au păstrat. Realitatea este că atât Dunărea cât și Rinul prezintă similarități ale destinului politic european.