Retragerea munițiilor rusești de la Cobasna, subiect de dispută în Republica Moldova

Retragerea munițiilor rusești de la Cobasna, subiect de dispută în Republica MoldovaEmisiune Republica Moldova / sursa foto: captură video

Depozitul de muniții de la Cobasna continuă să genereze dezbateri la Chișinău. Doi deputați au exprimat viziuni diferite privind modul în care Republica Moldova ar trebui să abordeze problema armamentului aflat pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale.

„Federația Rusă nu percepe Republica Moldova ca pe un stat de la egal la egal”

Deputatul PAS Vasile Grădinaru susține că singura cale viabilă este cea diplomatică, așa cum a fost stabilit încă din Acordul de la Istanbul. El a subliniat că procesul de evacuare trebuie reluat cu sprijinul partenerilor occidentali.

„Este evident că acest lucru poate fi făcut doar pe cale diplomatică și, vă aduceți aminte, în Convenția de la Istanbul s-a stabilit calea diplomatică, în comunicare cu Federația Rusă. Dar noi astăzi nu comunicăm cu Federația Rusă. Există altceva - Federația Rusă nu percepe Republica Moldova ca pe un stat de la egal la egal, o consideră ca pe un vasal și aceasta este problema Federației Ruse în raport cu Republica Moldova, ca și cu alte state, în care ei consideră că trebuie să ne dea indicații și să decidă pentru noi și în locul nostru”, a declarat Grădinaru.

Depozitul de muniții de la Cobasna, rezolvat prin diplomație

Parlamentarul a insistat că, indiferent de cantitatea reală de muniții, obiectivul rămâne evacuarea completă.

„Noi însă credem că avem dreptul, în Republica Moldova, să facem ceea ce este bine pentru cetățenii noștri. Iar pentru noi este clar că această armată și acest armament, indiferent cât este acolo, câte douăzeci, câte patruzeci de tone sau câte două tone, trebui evacuat de acolo, conform Acordului de la Istanbul.

Vă aduceți aminte - s-a dus acel eșalon sau două-trei, câte s-au dus atunci, și s-a oprit acest proces, din păcate, iar el trebuie reluat. Este evident că, chiar dacă am avea o discuție directă cu Federația Rusă, cel mai probabil, dacă nu va fi implicarea partenerilor noștri europeni și americani, acest lucru nu se va întâmpla.”

Întrebat dacă există alternative la diplomație, Grădinaru a răspuns categoric: „Noi analizăm doar calea diplomatică, alte discuții nu se poartă.”

Depozit munitie Cobasna

Depozit munitie Cobasna

Partidul Democrația Acasă vrea dialog direct cu rușii

La polul opus, deputatul Alexandru Verșinin, de la Partidul Democrația Acasă, consideră că Republica Moldova va fi nevoită, mai devreme sau mai târziu, să găsească o formă de comunicare directă cu Rusia. El a criticat modul în care Serviciul de Informații și Securitate a făcut publice datele privind depozitul.

„N-am înțeles logica directorului SIS. El, prin asemenea mesaj — că sunt 14.000 de tone în loc de 22.000 de tone, că numai 2.000 de tone au potențial exploziv — ce a vrut să facă? Să ne liniștească, în caz că, ferească Dumnezeu, se întâmplă o tragedie acolo? Ce va fi: unda va fi mai mică, mai mare? Care este rostul SIS-ului să arunce în spațiul public asemenea informații? A fost un semnal pentru Federația Rusă? Poate a fost un semnal pentru Bruxelles? Cred că sunt alte canale de comunicare, iar SIS-ul ar trebui să fie foarte atent când scoate în public asemenea informații.”

Verșinin a apreciat că obiectivul principal trebuie să rămână retragerea munițiilor și a trupelor.

„Obiectivul real și cel mai principal trebuie să fie cum sunt retrase aceste muniții și acea armată de ocupație din stânga Nistrului și aici chiar trebuie găsite soluții. Să nu așteptăm noi, stând, să vină Federația Rusă să scoată acele muniții. Poate OSCE o să se implice — vedem că avem un șef nou la OSCE, domnul Smith. Poate partenerii europeni ne ajută cu asemenea lucruri. E clar că nimeni nu are nevoie de acel armament și acea muniție veche, învechită, și Europa niciodată nu o să riște să o scoată din Cobasna și să o pună, de exemplu, în mijlocul Bruxelles-ului.”

Câtă muniție conține depozitul de la Cobasna

El a adăugat că interesul național impune dialogul, chiar și cu interlocutori incomozi.

„Răspunderea este a noastră și noi trebuie să găsim o limbă comună. Într-o bună zi, va trebui să găsim o limbă comună și cu Federația Rusă, pentru că vedem că și partenerii americani, vrei-nu vrei, discută cu ea. Pentru a avea un dialog și pentru a afla o informație, trebuie să discuți cu toate părțile, indiferent dacă îți place sau nu, dar în interesul național și în interesul cetățenilor ești obligat să discuți, mai ales că nu ai control asupra acestui depozit și asupra acestui teritoriu.”

Pe 21 august, SIS și Agenția Informații Militare au publicat un raport potrivit căruia stocul de la Cobasna a fost redus de la circa 20.000 de tone (estimare din 2006) la aproximativ 14.000 de tone, din care încărcătura explozivă reală ar fi de doar 2.800 de tone. Documentul contrazice scenariile unei catastrofe regionale de tipul celei de la Hiroshima și demontează afirmații anterioare ale unor oficiali ruși.