Restricțiile care vor fi ridicate în București, începând de marți. Ce operatori economici își redeschid activitatea. DOCUMENT
- Nicolae Comănescu
- 26 aprilie 2021, 18:06
Mai multe restricții vor dispărea, în București, începând de marți, 27 aprilie, după ce rata de infectare a scăzut. Ce va fi permis începând de mâine.
În București, rata de incidență a infectărilor a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori. Astfel, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre care are ca scop relaxarea restricțiilor adoptate în pandemie. Pentru că oficial s-au înregistrat mai puține cazuri de infectare, se vor deschide sălile de fitness, iar magazinele vor fi deschise și în weekend până la ora 21.
Restaurantele și cafenelele la interior rămân închise, la fel și teatrele, sălile de cinema sau de spectacol
Circulația persoanelor va fi interzisă noaptea, cu excepția nopții de Înviere, între 22:00 și 5:00. Măsurile se aplică începând de marți, 27 aprilie. Conform hotărârii adoptate de reprezentanții CMBSU, restaurantele și cafenelele la interior rămân închise, la fel și teatrele, sălile de cinema sau de spectacol. Nu este permisă activitatea nici în baruri, cluburi sau discoteci. Spectacolele sau concertele sunt interzise și în aer liber.
În noaptea de Înviere, circulația în București nu va fi suspusă restricțiilor
Pe de altă parte, în ceea ce privește accesul în piețele agroalimentare și volante, acesta se face cu respectarea distanței de 2 metri și fără a depăși capacitatea de 50% a spațiului respectiv. În noaptea de Înviere, circulația în București va fi permisă fără restricții. Potrivit DSP București, rata de incidență în Capitală a scăzut luni la 3,46 la mia de locuitori.
Hotărârea adoptată de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență poate fi consultată aici.
„Putem să ne deplasăm în afara domiciliului, în perioada 05.00 – 22.00, în fiecare zi a săptămânii. Nu mai există interdicția aplicată sălilor de sport, de a funcționa. Acestea sunt singurele modificări care au fost făcute.
Restul măsurilor rămân în vigoare, cel puțin până la momentul în care incidența va scădea sub 3 la mie, pentru a putea să redeschidem sălile de spectacol, restaurantele, să avem o incidență un pic mai mare. (...) De mâine ar putea să funcționeze sălile de fitness”, a declarat Alin Stoica, prefectul Capitalei.
Documentul integral al hotărârii este aici. Hot-CMBSU-nr.-23-din-26.04.2021-1