Replică la Charlie Hebdo: Iranul lansează un concurs de CARICATURI despre HOLOCAUST

Replică la Charlie Hebdo: Iranul lansează un concurs de CARICATURI despre HOLOCAUST

Ca răspuns la caricaturile cu Profetul Mahomed publicate de Charlie Hebdo, Iranul a lansat un concurs de caricaturi având ca temă Holocaustul.

Cotidianul britanic The Independent citează un anunț din Tehran Times, în care Casa Caricaturii din Iran și Centru Cultural Sarhesmeh organizează un concurs dotate cu premii substanțiale: 12.000 de dolari premiul I, 8000 de dolari premiul II, 5000 de dolari premiul III.

În februarie 2006, o competiție similară a fost lansată la Teheran, la câteva luni după apariția în cotidianul danez Jyllands-Posten a 12 caricaturi cu Profetul Mahomed.

La vremea respectivă, pe adresa concursului au sosit 1193 de desene din 62 de țări, cele mai multe din Iran, urmat de Turcia și Brazilia. Tot în 2006, Charlie Hebdo a fost printre cele câteva publicații europene care au re-publicat cele 12 caricaturi din ziarul danez.

Ne puteți urmări și pe Google News